Rezultatele pentru examenul de Definitivat 2022 au fost publicate. Ce note s-au luat la Iași

de: BZI.ro
13:19, 27 iul. 2022

Rezultatele pentru examenul de Definitivat 2022 au fost publicate de Ministerul Educației. Notele obținute de profesori la examenul de definitivat au fost făcute publice atât la centrele de examen, cât și pe definitivat.edu.ro.

Într-un comunicat dat de Ministerul Educației, instituția scrie că rata de promovare din sesiunea 2022 (medii mai mari sau egale cu 8), este 70,8%, în scădere față de 72,9% în 2021.

Au fost declarați promovați, înainte de înregistrarea și soluționarea contestațiilor la proba scrisă, 5.136 de candidați cu medii între 8 și 10.

Precizăm că pentru a fi declarat promovat, un candidat trebuie să obțină minimum media 8, calculată ca medie ponderată a notelor la toate probele de examen, inclusiv cea scrisă. Nota la proba scrisă are o pondere de 70% în calculul mediei finale, care trebuie să fie de cel puțin 8 (opt) pentru promovarea examenului.

Proba scrisă a fost susținută la 98 de discipline.

Dintre cei 8.615 candidaţi înscrişi la începutul anului şcolar, au fost prezenți la proba scrisă cei 7.586 de candidați (93,65%) care au îndeplinit cumulativ condiţiile prevăzute de metodologia de examen:

  • efectuarea unui stagiu de predare în specialitate de cel puţin un an;
  • calificativul pentru anul şcolar în curs „Bine” sau „Foarte bine”;
  • media aritmetică a notelor obținute la cele două inspecții la clasă și la evaluarea
  • portofoliului profesional – minimum 8, dar note nu mai mici de 7 la fiecare din probele respective.

Dintre aceștia, 325 de candidați s-au retras, iar un candidat a fost eliminat pentru fraudă. Șase lucări au fost anulate în centrele de evaluare.

Astfel, din totalul celor 7.254 de candidaţi cu lucrări evaluate, 3.522 de candidați au obținut note situate pe segmentul 8 -10. Dintre aceștia, 137 de candidaţi au fost notați cu 10, iar 427 de candidați au primit note între 9,50 și 9.99.

Cu note sub 5 au fost evaluate lucrările a 512 candidați.

Cadrele didactice promovate dobândesc dreptul de practică în învățământul preuniversitar, acesta fiind, de altfel, și obiectivul acestui examen național. Prin dobândirea definitivării în învățământ, un cadru didactic depășește stadiul de debutant și poate intra pe o rută ascendentă de profesionalizare.

Proba scrisă din cadrul examenului național pentru definitivare în învățământ, sesiunea 2022, a avut loc miercuri, 20 iulie.

Rezultatele pe fiecare județ

Rezultate Definitivat 2022 Județul Alba

Rezultate Județul Argeș

Rezultate Județul Arad

Rezultate Municipiul București

Rezultate Județul Bacău

Rezultate Județul Bihor

Rezultate Județul Bistriţa-Năsăud

Rezultate Județul Brăila

Rezultate Județul Botoşani

Rezultate Județul Braşov

Rezultate Județul Buzău

Rezultate Județul Cluj

Rezultate Județul Călăraşi

Rezultate Județul Iași

Contestațiile se depun la centrele de examen, conform calendarului aprobat, în zilele de 27 (astăzi) și 28 iulie. Rezultatele finale se afișează la centrele de examen și pe site-ul anterior menționat, în data de 4 august iulie.

Nota la proba scrisă are o pondere de 70% în calculul mediei finale, care, pentru promovarea examenului, trebuie să fie de cel puțin 8 (opt).

Concursul de definitivat reprezintă un examen de intrare și avansare în cariera didactică. Examenul poate fi susținut de cadrele didactice care au cel puțin un an vechime în învățământ și este obligatoriu pentru obținerea gradelor didactice. Procedura de acordare a definitivării și a titlului de profesor cu drept de practică în învățământul preuniversitar reprezintă recunoașterea competențelor necesare pentru exercitarea profesiei didactice.

Amintim că rezultatele candidaților la inspecții au fost publicate de Ministerul Educației pe data de 24 iulie.