#Rezistenții vor să se lipească la ciolanul liberal
Dacian Cioloș menționează că a discutat deja cu președintele României, Klaus Iohannis. Acesta l-a felicitat printr-un schimb de mesaje și are speranța că în perioada următoare să aibă loc o întâlnire cu el.
„Da, am avut un schimb de mesaje, evident l-am felicitat şi sper să ne şi putem vedea în perioada următoare. Am avut o discuţie şi cu Ludovic Orban ieri seară şi am convenit că undeva la sfârşitul săptămânii să mă întorc de la Strasbourg pentru că e o săptămână importantă şi acolo, se votează noua comisie europeană şi ce va decide această comisie va avea impact şi asupra României în anii următori.
Dar de joi încolo, sper, împreună cu Dan Bârnă, să ne vedem cu Ludovic Orban şi să avem o primă discuţie aşezată despre ce e de făcut şi ce se poate face în perioada următoare”, a spus Dacian Cioloş.