Rețeta simplă prin care un tânăr alături de iubita lui speră să se îmbogățească. Nicio seară romantică nu poate exista fără așa ceva pe masă. De unde a plecat toată povestea celor doi și cum au ajuns în afaceri
Silviu Colotin și Anda Ștefania Zaharia, doi tineri din Iași, au dezvoltat o afacere de succes din producția de căpșuni. Aceștia au cultivat 3.000 de metri pătrați cu căpșuni, iar fructele aromate și parfumate au fost la mare căutare anul acesta. Cei doi studenți de la Facultatea de Agricultură din cadrul USV Iași s-au ocupat de plantație în ultimii doi ani
Silviu Colotin și Anda Ștefania Zaharia, doi tineri antreprenori din Iași, au decis în urmă cu doi ani să se apuce de agricultură. Aveau doar 20, respectiv 18 ani, în momentul în care au decis să preia plantația de 3.000 de hectare, cu căpșuni, de la un fost producător din satul Vânători, comuna Popricani. S-au înscris la Facultatea de Agricultură din cadrul Universității de Științele Vieții (USV) Iași pentru a învăța cât mai multe despre acest domeniu nou pentru ei. Dornici să aibă propria lor plantație, cei doi producători au reușit să dezvolte o mică afacere în domeniul agricol. Astfel, au amortizat investiția de 15.000 de lei în primii doi ani de la înființarea plantației. Tinerii producători în vârstă de 22, respectiv 20 de ani, acum, susțin că nu vor să renunțe la agricultură în viitorul apropiat, ci vor să mărească exploatația și să obțină fonduri europene.
„Am fost bucătar timp de 4 ani, dar am renunțat pentru că am vrut să fac ceva de viitor, o afacere de durată. Faptul că sunt clienții mulțumiți ne face să continuăm să ne ocupăm de agricultură, chiar dacă suntem tineri și nu am ales IT-ul. Noi nu am vrut să facem ceva ușor, ci ceva care să ne aducă satisfacție”, susține Silviu Colotin, producător din comuna Popricani, din lași.
Silviu Colotin, producător din Iași: „Am reușit să scoatem tot ce am investit”
Tânărul antreprenor susține că acum se ocupă împreună cu iubita sa de agricultură, iar în sezonul culesului are nevoie de două persoane care să îi ajute. Nu folosește tratamente chimice și vrea să facă în continuare agricultură ecologică.
„Plantația am preluat-o de la un domn mai în vârstă, care nu se mai poate ocupa de ea. Suprafața totală pe care o avem acum e de 1,5 hectare, din care 3.000 de metri pătrați sunt cu căpșuni, jumătate de hectar cu pepeni și restul cu legume. La pepeni nu avem un an bun pentru că nu am putut să intrăm pe plantație să facem lucrările, din cauza ploilor. A fost un an bun pentru noi la căpșuni. Mult mai bun față de anul trecut, când a fost secetă. Am reușit să scoatem tot ce am investit.
Preluând plantația de la un fost producător, am plătit doar arenda și am investit în surse de apă și tratamente. Mai costisitoare au fost resursele de apă. Am forat până am găsit apă în fântână, am investit într-un mic iaz pe o suprafață de 30 de metri pătrați. Investițiile în irigații au fost de 5.000 de lei, plus tratamentele, oamenii care ne-au ajutat la cules. Soluțiile folosite sunt cele din agricultura ecologică, mai scumpe, dar necesare”, mai spune Silviu Colotin, producător din Iași.
În plantația cu căpșuni din comuna Popricani, Iași, sunt cultivate soiuri românești
Pentru că în plantația din satul Vânători predomină soiurile de căpșuni românești, care sunt productive doar câteva luni într-un an, Silviu se gândește să extindă suprafața și să încerce și soiuri noi, care să producă în mai multe etape.
„Noi avem căpșuni din 4 soiuri, 3 dintre acestea fiind românești, respectiv soiul «Real», și unul american, care se numește «Elsanta». Anul acesta am produs doar un sezon, iar căpșunile au fost foarte aromate și apreciate de clienți. Am avut în jur de 3 tone de căpșuni, producția de anul acesta. Au mai rămas și câteva căpșuni pe care nu le-am vândut, dar le-am distilat și am făcut țuică, dar și dulceață. Am avut clienți, nu ne plângem. Au fost și de la fostul proprietar, de anul trecut, dar și clienți noi.
Nu ne adresăm angrosiștilor, ci persoanelor fizice. Noi sperăm ca anul viitor să punem niște soiuri de căpșuni remontante, să avem căpșuni o perioadă mai lungă. De exemplu, acum am terminat sezonul și vrem să ne apucăm de lucrările specifice, să pregătim terenul. Poate reușim să arendăm o nouă suprafață, anul viitor, să ne extindem, să luăm o parcelă alăturată”, mai spune ieșeanul Silviu Colotin.
Un kilogram de căpșuni din ferma celor doi tineri din Iași s-a vândut cu 10 lei. O altă afacere de succes deținută de un tânăr din Iași este a fermierului Marius Postolache, producător de legume.
Silviu Colotin, producător din Iași: „Nu înțeleg însă de ce nu sunt încurajați tinerii să ia fonduri europene”
Planurile de dezvoltare a afacerii cu fructe, deținută de Silviu și Anda, includ și accesarea fondurilor europene pentru tânărul fermier.
„Poți reuși să te dezvolți în acest domeniu. Primii ani sunt foarte grei, dar după aceea te poți descurca, scoți investiția. Dacă reușești să obții și fonduri europene, e altceva. Vrem să facem și noi un proiect pe fonduri europene, pe tânărul fermier. Nu înțeleg însă de ce nu sunt încurajați tinerii să ia fonduri europene? Consultantul mi-a spus că, având 2 ani de facultate, nu va fi nevoie să fac și cursuri, pentru a obține punctajul. Când a apărut însă ghidul solicitantului, consultantul mi-a spus că trebuie să fac cursul, care durează 6 luni. E o nebunie cu proiectele acestea, dar nu vrem să renunțăm la fondurile europene. Dacă nu vor fi anul acesta, le accesăm anul viitor”, mai spune Silviu Colotin, producător din Iași.
În acest an au fost depuse 16 proiecte în submăsura 6.1 – Instalarea tânărului fermier-diaspora, tinerii din străinătate solicitând fonduri europene pentru înființarea serelor cu legume și ferme zootehnice.