Rețeta de piftie de pește. Secrete pentru a obține cea mai bună răcitură
Piftia de pește, un preparat tradițional care se face de cele mai multe ori la mănăstiri, acesta aduce pe mesele noastre un amestec desăvârșit de texturi și arome. Acest preparat se face adesea pentru masa pelerinilor în posturi, când e dezlegare la pește.
Piftia de pește, cunoscută și sub numele de aspic de pește, este o mâncare tradițională românească, apreciată pentru gustul diferit. Această delicatesă este pregătită prin fierberea îndelungată a peștelui și legumelor, până se obține o zeamă aromată și gustoasă.
Rețeta de piftie de pește
Pentru această rețetă tradițională întălnită cel mai des în zona Dobrogei și pe la mănăstirii, aveți nevoie de oase de pește, cât mai multe, 600 gr de pește, de la șprot la crap, orice pește doriți, 1 morcov, jumătate de ceapă, 1 frunză de dafin, un vârf de ardei iute, 2 – 3 căței de usturoi, sare, boabe de piper.
Pentru modul de preparare a piftiei de pește trebuie să curățați foarte bine peștele și nu trebuie să uitați să îndepărtați branhiile. Se pun oasele de pește în apă rece cu sare și o schimbați până rămâbe apa curată. În acest fel se curăță sângele din oase.
Într-o oală puneți toate oasele de pește și completați cu apă rece, cât să fie toate oasele bine acoperite cu apă. Se adaugă morcovul, ceapa, frunza de dafin, un cățel de usturoi și ardeiul iute. Dacă doriți, pune bune și boabe de piper.
Puneți un capac pe oală și lăsați să dea în clocot. Dacă mai este nevoie, din când în când veți aduna spuma de deasupra. Lăsați să fiarbă timp de o oră – o oră jumătate, la foc mic.
După ce fierb oasele, strecurați zeama și în ea puneți la fiert bucățile de pește și le lăsați să fiarbă timp de 10 minute la foc mic. Când peștele e fiert, îl scoateți într-un alt recipient.
Zeama rămasă o strecurați printr-o sită cu vată. Apoi lăsați totul să se răcească. Pregătiți o farfurie în care veți monta piftia. Se rupe peștele în bucăți mai mici și după se adaugă în zeamă usturoiul și se lasă să se infuzeze câteva minute. Apoi se strecoară zeama peste peștele din farfurie.
Pentru decor puteți folosi morcovul fiert, pătrunjel, felii de morcov, ardei gras, gogoșar murat sau ouă fierte. Se pune farfuria la frigider, iar peste două ore, dacă mai este nevoie, mai adăugați niște zeamă iar piftia de pește este gata, numai bună de servit.
Ce alte preparate se fac la mănăstiri
Dacă v-ați obișnuit cu clasicele sărmăluțe, ei bine, trebuie să aflați că la mănăstiri sărmăluțele se fac cu seitan și nuci. Seitanul este un substitut vegetal pentru carne, utilizat adesea în dietele vegetariene și vegane datorită texturii și capacității sale de a absorbi diverse arome. Este făcut din gluten, componenta proteică a făinii de grâu, și de aceea este cunoscut și sub numele de „carne de grâu”.
Pentru această rețetă ai nevoie de 500 gr seitan, 200 gr miez nucă hidratat, o varză dulce mare, 3 – 4 cepe roșii, un fir de praz potrivit, doi morcovi medii, două fire pătrunjel rădăcină, un ardei gras mediu, 100 ml ulei presat la rece, două lingurițe boia dulce afumată, un vârf linguriță piper alb măcinat, o legătură pătrunjel verde și sare după gust.
O altă rețetă de post care se tot face în mănăstiri este piureul cu leurdă și șnițele. Incorporarea leurdei în alimentație poate fi benefică pentru sănătatea generală, îmbunătățind calitatea dietei și contribuind la prevenirea anumitor boli și afecțiuni.
Totodată, consumul de urzici în alimentație poate aduce numeroase beneficii pentru sănătate, datorită conținutului lor bogat în vitamine și minerale, precum vitamina A, vitamina C, vitamina K, fier, calciu și magneziu.
Aveți nevoie de 500 gr cartofi albi, 300 gr piure leurdă, 150 ml lapte vegetal, 50 ml ulei, sare; 300 gr urzici, 150 gr seitan, 150 gr făină albă, 100 ml lapte vegetal, ¾ linguri de pesmet, o căciulie de usturoi, un vârf de linguriță de bicarbonat, o linguriță de boia dulce, sare și piper, cele din urmă sunt ingredientele pentru șnițelele din urzici.
Dacă nu știți ce să mai gătiți, pe lângă piftia de pește, puteți prepara și câteva sărmăluțe interesante cu seitan și nuci dar și niște șnițele din urzici.