Rețetă de limonadă cu mentă. Cum să pregătești acasă o băutură răcoritoare și delicioasă în sezonul cald

de: BZI.ro
13:55, 14 iun. 2022

În zilele toride de vară ideală este delicioasa rețetă de limonadă cu mentă. Aceasta se face foarte ușor și este preferata multora dintre noi. Savuroasa limonadă cu mentă revitalizează organismul și reprezintă totodată o sursă bogată de vitamine. Iată cum să pregătești acasă o băutură răcoritoare și delicioasă în sezonul cald.

Rețetă de limonadă cu mentă, aromată și răcoritoare

Limonada este băutura perfectă în sezonul de vară. Aceasta are un efect răcoritor și reprezintă o sursă bogată de vitamine benefice pentru organism. Delicioasa limonadă cu mentă se face rapid și cu doar câteva ingrediente. În sezonul cald putem pregăti și un desert răcoritor precum o gustoasă înghețată de casă cu smântână.

Un alt deliciu perfect în zilele de vară este socata. Rețeta de socată este simplă, iar dacă folosim flori proaspete și adăugăm câteva ingrediente inedite, vom obține o socată aromată și răcoritoare.

Când vine vorba de gustoasa limonadă, rețetele sunt diverse și rafinate. Putem pregăti o limonadă cu căpșuni sau cu grapefruit, dar și cu mentă. Dacă vom adăuga și ghimbir, miere sau alte fructe aromate, la final ne vom încânta papilele gustative cu o băutură de vară savuroasă.

Pentru a obține o limonadă delicioasă trebuie să alegem lămâile potrivite. Acestea trebuie să aibă o nuanță medie de galben, să fie bine coapte și suculente. La final, ne vom bucura de gustul unei băuturi de vară răcoritoare și aromate.

Cum să pregătești acasă băutura perfectă în zilele toride de vară

Pentru a pregăti acasă o delicioasă limonadă cu mentă avem nevoie de 2,5 l de apă, 2 căni de suc de lămâie, 250 g de zahăr și frunze de mentă.

Mai întâi vom pregăti siropul pentru limonadă. Punem într-un vas 250 ml de apă și 250 g de zahăr și se lasă la foc mic amestecând până când se topește zahărul. Când este gata, se ia siropul de pe foc și se lasă la răcit.

Într-o cană mare de sticlă, tip carafă, punem sucul de lămâie, siropul răcit și restul de apă. După ce amestecăm foarte bine, adăugăm și câteva felii de lămâie, apoi se amestecă din nou. Când limonada este gata, o punem la frigider pentru câteva ore, apoi se scoate de la rece și adăugăm câteva frunze proaspete de mentă pentru un plus de savoare.

Limonada cu mentă nu este doar o băutură răcoritoare, ci și o sursă bogată de vitamine necesare organismului în sezonul cald. Savuroasa limonadă are numeroase beneficii precum controlează tensiunea arterială, amețeala și reduce starea de greață. Mai mult, limonada are un conținut bogat de enzime care stimulează digestia.

Pe lângă această băutură aromată putem pregăti acasă și prăjitura înghețată falsă, un desert rafinat și delicios. Această prăjitură poate fi făcută la mesele festive, dar și ori de câte ori vrem să ne încântăm papilele gustative cu un desert de casă delicios.

Limonada cu mentă este preferata multora dintre noi, fiind băutura ideală în zilele toride de vară. Aceasta poate fi făcută cu fructe proaspete precum ananas, căpșune, grapefruit, dar putem adăuga și ghimbir pentru un plus de savoare. Limonada este ideală în sezonul cald, fiind răcoritoare și extrem de gustoasă.