Reţetă de gogoşi fără lapte și ouă – Cum le faci pufoase

de: BZI.ro
15:29, 30 mart. 2021

Și ce dacă nu ai lapte în casă? Poţi să faci un desert bun şi rapid. Pentru astăzi, în meniu avem o rețetă de gogoși fără lapte și ouă. Ca să iasă bune, asigură-te că făina este cernută în prealabil. Serveşte gogoşile cu dulceaţă de cireşe, magiun de prune sau simplu, numai cu zahăr pudră.

Notează-ţi această reţetă de gogoşi fără lapte şi ouă, ca să o ai la îndemână. Este ideală mai ales în zilele de post, când vrei ceva dulce şi gustos. Spor la gătit şi poftă bună!

Ingrediente:

  • 500 g făină
  • 2 linguriţe de zahăr
  • 1 plic praf de copt
  • 350 ml apă călduţă
  • ulei
  • esență de rom sau de vanilie (după gustul fiecăruia)
  • puţină sare
  • zahăr pudră vanilat

Mod de preparare reţetă de gogoşi fără lapte și ouă:

Mai întâi se trece făina prin sită. Astfel, gogoşile vor fi mai pufoase. Apoi se amestecă cu zahărul şi cu praful de copt. Se pun sarea, esenţa şi apa. Se omogenizează totul. În cazul în care aluatul e prea tare, se mai adaugă puţină apă. Dacă e prea moale, se încorporează 1-2 linguri de făină. Frământă aluatul şi adaugă treptat ulei. Îți ajung 2-3 linguri de ulei. După 10 minute de frământat, acoperă vasul şi lasă-l deoparte.
În momentul în care aluatul şi-a dublat volumul, se ia câte o bucată din aluat, se modelează pe masa unsă cu ulei în prealabil, folosind sucitorul. Se decupează apoi gogoşile şi se pun la prăjit. După câteva minute, întoarce-le pe partea cealaltă. Scoate-le pe prosopele absorbante de bucătărie.

Pentru această reţetă de gogoşi fără lapte şi ouă ai nevoie de zahăr pudrat, în momentul servirii. Dacă vrei să aibă gust și mai bun, pregătește o glazură simplă, din zahăr pudră.

Tot fără lapte se pot pregăti și niște clătite delicioase. Faptul că aceste două deserturi nu au ouă și lactate nu trebuie să te descurajeze. Gustul lor va fi la fel de bun.