Rețetă de colivă mănăstirească. Când se prepară și semnificația acesteia
Rețeta de colivă mănăstirească se prepară din arpacaș din grâu și poate fi îndulcită cu miere de albine sau zahăr. Coliva datează din secolul al IV-lea, obiceiul fiind introdus de către Sf. Teodor Tiron. Preparatul mănăstiresc este foarte simplu de gătit și are un gust intens de rom. Din această rețetă veți obține aproximativ două kilograme de colivă.
Preparatul poate fi servit oricând, fiind un desert extrem de gustos.
Rețetă de colivă mănăstirească cu arpacaș din grâu
Coliva este un preparat tradițional ce se gătește cu precădere la evenimentele nefericite. Rețetele pentru colivă sunt numeroase și în funcție de regiune, se prepară diferit și pot fi adaptate. Pentru rețeta de colivă mănăstirească veți avea nevoie de 300 grame de arpacaș din grâu pe care îl veți spăla de nouă ori în apă rece. După acest proces se va pune într-o oală cu fundul mai gros, apoi se adaugă un litru de apă și se lasă la fiert. Focul trebuie să fie mediu, iar când arpacașul va începe să fiarbă adăugați o jumătate de lingură de sare. Ulterior se va forma o spumă deasupra ce va trebui îndepărtată. În timp ce fierbe, acesta va trebui amestecat din când în când pentru a nu se prinde de fundul oalei. Timpul de fierbere este de aproximativ 45 minute. Când este gata, lichidul va fi absorbit complet.
Apoi se va adăuga 200 grame zahăr alb sau brun și se va mai lăsa la fiert timp de trei minute. În timpul acesta va trebui să amestecați continuu. Când este gata, va trebui lăsat la răcit peste noapte. A doua zi, arpacașul se va pune într-un castron peste care se va rade o coajă de la o lămâie, 150 grame de nucă măcinată și 100 grame nucă tăiată cu un cuțit. Se amestecă bine, apoi se adaugă trei linguri de extract vanilie, 50 grame de stafide. Opțional, stafidele pot fi înmuiate în 60 mililitri de rom pentru un gust mai aromat. Amestecați bine din nou, apoi o puteți pune în pahare de plastic sau pe un platou. Aceasta poate fi decorată cu nucă de cocos, bomboane sau ciocolată neagră. La final veți obține aproximativ un kilogram și 800 grame de colivă.
Când se prepară coliva și semnificația acesteia
Coliva se prepară cu ocazia pomenirilor morților, a înmormântărilor sau a parastaselor. Grâul fiert din preparat simbolizează trupul persoanei decedate, iar ingredientele folosite reprezintă credința în nemurire și înviere. Totodată, ingredientele pot semnifica și curățenia sufletească a celor decedați. Coliva datează din secolul al IV-lea și a fost instaurată de Sf. Teodor Tiron. Pentru a le pângări postul, împăratul Iulian Apostatul a poruncit ca toate produsele din piață să fie stropite cu sânge de la animale. Creștinii au fost atenționați de acest fapt, de către Arhiepiscopului Eudoxie al Constantinopolului, în visul căruia i-a apărut Sf. Teodor Tiron. Creștinii au trebuit să consume grâu fiert cu miere pentru următoarea perioadă.
Rețeta de colivă mănăstirească poate fi adaptată în funcție de preferințele fiecărei persoane și de regiunea din care face parte. În timpul postului, pe lângă colivă, credincioșii mai pot duce la biserică și prăjituri de post.