Rețetă de cheesecake cu lămâie! Un desert fără coacere cu aromă intensă și un aspect de senzație

de: Bianca
09:45, 05 aug. 2024

Rețeta de cheesecake cu lămâie este un desert fără coacere, cu o aromă proaspătă și intensă. Datorită aspectului său extrem de apetisant, poate fi servit nu doar ca o gustare, ci și la ocazii mai formale și mai elegante.

Cheesecake-ul cu lămâie fără coacere este format din trei straturi: bază din biscuiți zdrobiți și amestecați cu unt, cremă din ricotta și smântână, aromată cu coajă și suc de lămâie și, în final, un topping colorat care completează desertul și din punct de vedere estetic.

Rețeta de cheesecake cu lămâie

În zilele toride de vară, când căldura ne îndeamnă să evităm cuptorul, un desert răcoritor și ușor de preparat este soluția perfectă. Cheesecake-ul cu lămâie, o rețetă simplă și rapidă, promite să fie vedeta oricărei întâlniri de vară, fie că este vorba despre un picnic în parc sau un grătar cu prietenii. Fără a necesita coacere, acest desert minunat este gata în doar 30 de minute și aduce o explozie de arome proaspete, datorită sucului și cojii de lămâie.

Pentru blat aveți nevoie de 320 gr de biscuiți digestivi sau simpli și 150 gr de unt iar pentru cremă aveți nevoie de 400 ml de smântână proaspătă, 130 gr zahăr pudră, 250 gr brânză ricotta din lapte de vacă, coaja rasă de la 2 lămâie, 15 gr foi de gelatină, 60 ml suc de lămâie.

Pentru topping aveți nevoie de 200 ml apă. 50 gr făină de porumb, 75 ml suc de lămâie, 60 gr zahăr pudră, afine după gust.

Cum sa faci cel mai bun cheesecake

Pentru blat trebuie să tapetați baza formei de cheesecake cu hârtie de copt. Topiți untul într-o cratiță pe aragaz și zdrobiți biscuiții digestivi până devin pesmet fin pentru ca mai apoi să-i amestecați cu untul topit. Puneți amestecul de biscuiți în forma de tort și nivelați-l cu spatele unei linguri. Puneți forma la frigider cât timp pregătiți restul cheesecake-ului.

Înmuiați gelatina în apă rece, o stoarceți și o topiți în suc de lămâie fierbinte, o puteți încălzi într-o cratiță sau în cuptorul cu microunde.

Radeți fin coaja lămâilor și stoarce sucul până obțineți aproximativ cinci lingurițe. Puneți smântâna pentru frișcă într-un bol și băteți-o până se formează vârfuri moi. Adăugați crema de brânză, zahărul pudră, coaja și sucul de lămâie în smântână și amestecați până când compoziția devine omogenă.
De asemenea, turnați gelatina și amestecați totul pentru ca mai apoi să puneți într-o tavă blatul de biscuiți peste care puneți compoziția și lăsati totul la frigider pentru 2 – 3 ore.

Pentru topping sau jeleul de lămâie trebuie să dizolvați făina de porumb și zahărul pudră în apă apoi se trasnferă totul într-o cratiță mică și se adaugă sucul de lămâie și câteva picături de colorant galben. Se gătește la foc mic, amestecând până începe să se îngroașe. Se lasă toppingul să se răcească la temperatura camerei și după ce s-a scurs timpul necesar, se toarnă peste cheesecake și se distribuie unifrom în tavă.

Se pune acest cheesecake cu lămâie la frigider pentru încă 2 – 3 ore și se ornează după gust cu afine, felii de lămâie și chiar cu căpșuni iar apoi este numai bun de servire.