Rețetă de ceapă murată – Ideală pentru fripturi și sandvișuri

de: alina.tibichi
15:56, 03 sept. 2021

Ce ai zice dacă ai prepara o reţetă de ceapă murată, ca să ai pentru sandvişuri picante şi salate de iarnă? Se face uşor, dar te asigur că se consumă rapid. Iese crocantă şi aromată, astfel că aproape dă dependenţă. Pentru aceasta alege ceapă roşie. Este mai plăcută la aspect, mai puţin iute, dar şi mai dulce.

Mai jos găseşti o reţetă de ceapă murată, dar nu una singură, ci trei variante. Aşadar, ai de unde alege, după gust şi preferinţe. Nu mai sta pe gânduri! Citeşte listele de ingrediente şi dă o fugă la piaţă, după ele. Spor la gătit şi poftă bună!

Reţetă de ceapă murată – Modul clasic de preparare

Câteva felii adăugate unei salate de crudităţi vor face tot deliciul. Este ideal să o serveşti împreună cu friptură, nişte ficat de porc la cuptor ori cu diverse sandvişuri cu mezeluri.

Ingrediente:

  • 2 cepe roșii
  • usturoi crud
  • piper alb măcinat fin
  • cimbru sau pătrunjel uscat
  • sare
  • oțet de mere

Mod de preparare:

Prima dată curăță ceapa. Apoi tai-o în rondele ori felii subţiri. Pune-le într-un borcan, alternativ cu boabele de piper, sare şi usturoi (bineînţeles, usturoiul trebuie să fie curăţat şi spălat în avans). Pentru ca ceapa să fie mai crocantă, adaugă în borcan şi pătrunjel uscat sau puţin cimbru. Toarnă oţet de mere în borcan, ca să acoperi ceapă în întregime.
Înfiletează capacul la borcan şi bagă-l în frigider. A doua zi, ceapă este deja murată.

Ceapă murată cu miere de albine

Sună inedit, nu-i aşa?

Ingrediente:

  • 300 g ceapă
  • 300 ml oţet
  • 80 g sare
  • 500 ml apă
  • 1 linguriţă de boabe de muştar
  • 2 linguriţe de miere
  • 2 foi de dafin
  • jumătate de linguriţă de boabe de piper negru

Mod de preparare:

Mai întâi prepară saramura. Dizolvă sarea în 500 ml de apă călduţă. Curăță ceapa şi tai-o la ambele capete, dar ai grijă să o păstrezi întreagă. Pune cepele în saramura răcită şi lasă-le aşa peste noapte. Asigură-te că sunt acoperite de saramură în întregime. A doua zi scurge şi clăteşte ceapa, după care las-o pe nişte prosopele absorbante de bucătărie.

Pune mierea şi oţetul la foc mic. În momentul în care mierea de albine s-a dizolvat, adaugă boabele de piper şi boabele de muştar. Ai grijă ca mixul să nu fiarbă. Ia-l de pe foc şi lasă-l la răcit.
Împarte ceapa în borcane, având grijă să rămână întreagă. Pune în fiecare recipient foi de dafin şi toarnă mixul cu oţet. Înfileteaza capacele şi lasă totul într-un loc uscat şi răcoros, minim o lună.
După ce desfaci un borcan cu ceapă murată, până îl termini de consumat, depozitează-l în frigider.

Ceapă murată cu ardei iute

Iată o reţetă care se anunță şi mai picantă.

Ingrediente:

  • 400 g ceapă măruntă
  • 1 buc. ardei iute
  • 70 g zahăr
  • 400 ml oţet de vin
  • 10 g sare
  • o jumătate linguriţă coriandru boabe
  • o jumătate linguriţă piper boabe
  • o jumătate linguriţă muştar boabe

Mod de preparare:

Prima dată se opăreşte ceapa în 2 litri de apă. Apoi, se strecoară şi se curăță. Se pune ceapa într-un vas mai mare, plin cu apă, împreună cu sarea. A doua zi se scoate ceapa pe nişte prosopele.
Urmează prepararea lichidului. Se pun într-un vas condimentele, zahărul şi oţetul, la foc mic. În momentul în care se topeşte zahărul, se ia de pe foc (ai grijă să nu înceapă să fiarbă).
Pune ceapa în borcane şi adaugă ardeiul tăiat în rondele. Toarnă oţet în toate borcanele, împreună cu condimentele de pe fundul vasului. Înfiletează capacele şi du recipientele într-un loc uscat şi răcoros. Ceapă este bună de consum după circa o lună.

Nu uita nici de salata de slăbit. Da, ceapa are multe beneficii pentru sănătate și te ajută inclusiv la slăbit.