Rețeta clasică de pește prăjit. Se gătește în doar câțiva pași simpli

de: BZI.ro
09:43, 19 iul. 2024

Peștele se gătește foarte repede, de asta trebuie să fii atent în momentul prăjirii pentru a nu-l face prea uscat sau prea îmbibat în ulei. Un pește prăjit gătit corect va avea o crustă crocantă și un interior suculent, lucios.

Rețetă de pește prăjit

Se zice că nu există masă consistentă fără carne. Avem un ocean de opțiuni în ceea ce privește consumul de carne, de la vită sau porc la cuptor, la pui la grill, la burgeri sau grătar. Peștele este o carne ceva mai ușoară și mai sănătoasă, putând fi preparat foarte simplu și într-un timp scurt.

Pentru un preparat simplu de pește, ai nevoie doar de câteva ingrediente: 2-3 pești proaspeți (caras, lin etc), sare, piper, mălai, făină albă, cca. 500 ml ulei pentru prăjit, mujdei cremos (sarmuzac), mămăligă, felii de lămâie.

Un pas foarte important este curățarea corectă a peștelui. Ideal este ca peștele să fie cât mai proaspăt. Acesta trebuie eviscerat, curățat de solzi și spălat cu apă rece. De asemenea, trebuie îndepărtate branhiile. După toate astea, cu un șervețel se absoarbe bine toată apa de pe el.

Dacă peștele este mare, cu un strat gros de carne, acesta se crestează cu un cuțit. Apoi îl putem asezona cu sare și piper, după gust. Se lasă măcar 10 minute să stea, pentru a pătrunde condimentele cum trebuie în carne.

Pentru crusta în care vom trece peștele înainte de prăjire, vom avea nevoie de 3 farfurii. Una va fi una cu făină albă de grâu, una cu mălai și alta cu amestec din cele două. Trecuți prin fiecare farfurie, peștii trebuie scuturați ușor de excesul de făină sau mălai și așezați pe o tavă separată.

Timpul corect de prăjire

Vom folosi o tigaie adâncă în care vom pune o cantitate considerabilă de ulei, făcând o baie de ulei încins. Stratul de ulei trebuie să fie de măcar 2-3 degete, pentru a cuprinde total peștele.

Temperatura uleiului este foarte importantă. Aceasta trebuie să ajungă la 170 de grade. Dacă este sub, peștele nu se poate rumeni cum trebuie și va fi îmbibat de ulei. Dacă este mai mare, peștele se va arde, iar în interior va fi nefăcut.

Peștii întregi se pun la prăjit pe rând. Vom lucra cu clești speciali, având grijă să nu sară ulei și să ne ardem. Fiecare pește prăjit se pune pe o farfurie acoperită cu șervețel absorbant de hârtie, pentru a scăpa de excesul de ulei.

Mujdeiul cremos de usturoi, numit să sarmuzac, este o pastă groasă. Aceasta se obține prin frecarea cățeilor de usturoi în mojar cu puțină sare grunjoasă, ulei și puțin oțet sau zeamă de lămâie. Oțetul este opțional.

Mai puteți face mujdeiul cu iaurt sau smântână, foarte cremos și răcoritor. Pentru acesta, trebuie dat usturoiul prin presă, după care se adaugă sarea. Amestecând, treptat adăugăm și uleiul. Ultimul pas este să adăugăm smântâna sau iaurtul, amestecând. Cu cât smântâna este mai groasă, cu atât mujdeiul va fi mai cremos. Opțional se pot adăuga și frunze tocate de pătrunjel verde.

Peștele prăjit merge perfect servit cu o mămăliguță. Poate fi servit, la fel de bine, și cu legume făcute la tigaie sau cuptor, fiind o combinație savuroasă. Acesta va avea o crustă crocantă și apetisantă, iar carnea va fi moale și suculentă. Pentru acest rezultat, trebuie să respectați doar acești pași simpli.