Rețetă ardei copți la borcan pentru iarnă. Trucuri simple pentru un preparat gustos și aromat

de: BZI.ro
13:40, 26 iul. 2022

Tot mai multe gospodine vor să afle care este cea mai bună rețetă de ardei copți la borcan pentru iarnă. Gustoșii ardei copți sunt pe placul multora dintre noi și pot fi serviți alături de alte mâncăruri delicioase. Iată câteva trucuri simple pentru un preparat gustos și aromat.

Rețetă de ardei copți la borcan, gustoasă și ușor de făcut

Dacă vrem să pregătim câteva delicii pentru iarnă, din cămară nu trebuie să lipsească gustoșii ardei copți la borcan. Aceștia se fac foarte ușor, iar dacă folosim câteva mirodenii inedite, la final vom obține cei mai buni ardei copți, care își vor păstra savoarea chiar și pe timpul iernii.

Ardeii copți merg de minune alături de o gustoasă friptură de pui sau de porc și de alte gustări delicioase. Mai mult, ardeii copți pot fi folosiți și în prepararea unor salate savuroase și aromate.

Pe lângă acest preparat culinar delicios, putem pregăti pentru cămară și porumb fiert pentru iarnă după cea mai simplă rețetă. Dacă ținem cont de câteva trucuri, vom reuși să păstrăm gustul acestora mai mult timp. De asemenea, pe placul multora dintre noi sunt și murăturile făcute după rețeta bunicii. Gogonelele murate la borcan sunt nelipsite din cămară, fiind gustoase, aromate și ușor de pregătit.

Pe lista deliciilor pentru sezonul rece se află și compotul de fructe. Acesta este gustos, sănătos și aromat. De la savurosul compot de cireșe, vișine, pere, caise, până la cel de struguri, rețetele sunt diverse și pot fi adaptate în funcție de preferințe.

Ardeii copți după rețeta de odinioară a bunicii sunt nelipsiți din cămară, fiind un deliciu perfect alături de alte bucate alese. Dacă ținem cont de câteva trucuri, vom obține la final un preparat culinar desăvârșit.

Cum să pregătești acasă un adevărat deliciu pentru sezonul rece

Pentru a face acasă niște ardei copți la borcan gustoși și aromați, care își vor păstra savoarea mai mult timp, vom avea nevoie de 4 kg de ardei capia, oțet – 30 ml la fiecare borcan, 1 linguriță de sare, 1 linguriță de zahăr tos și 1 lingură de ulei pentru fiecare borcan.

Mai întâi se coc ardeii capia pe o plită încinsă sau pe o tavă la cuptorul de la aragaz. După ce s-au copt suficient, se curăță ardeii de coajă. Pentru a obține niște ardei copți fragezi și gustoși, putem să îi băgăm timp de câteva minunte într-o pungă ermetică și să punem peste ardei puțină sare grunjoasă.

După 15 minute, ardeii copți se vor curăța mai ușor, vor fi fragezi și extrem de gustoși. După ce se curăță de coajă, ardeii copți se împăturesc ușor și se introduc în borcane. După aceea, într-o oală mare se adaugă oțet, zahăr și sare și se pune la foc mediu până când zahărul și sarea se topesc și se omogenizează.

Compoziția obținută se toarnă în borcane peste ardeii copți, apoi se adaugă câte 1 lingură de ulei vegetal în fiecare borcan. La final se pun capacele, se strâng foarte bine apoi se sterilizează borcanele.

Borcanele cu ardei copți se așază într-o oală înaltă pe fundul căreia punem un prosop gros. Se toarnă apă și se acoperă borcanele cu un alt prosop. Se pune oala la foc mic și se lasă până când apa începe să fiarbă. Se scot borcanele pe un prosop și se lasă la răcit. După aceea se depozitează borcanele cu ardei copți la rece, în cămară sau la frigider. Cu siguranță, aceștia vor fi gustoși și își vor păstra aromele chiar și pe timpul iernii.

Delicioșii ardei copți la borcan sunt nelipsiți din cămară și pregătiți cu grijă de gospodine pentru a-și păstra savoarea chiar și pe timpul iernii. Ardeii copți pot fi serviți alături de alte bucate alese, iar dacă ținem cont de câteva trucuri simple, vom obține un adevărat deliciu culinar.