Rețeaua de escroci de la Cadastru atacă Iașul! Bătrânii sunt victime sigure: „Sunt îmbrăcați bine, oamenii au încredere” – FOTO/VIDEO
Situație alarmantă într-o comună din județul Iași, devenită prada unei rețele de escroci. Aceștia intră peste bătrânii care sunt singuri și neajutorați, sub pretextul că sunt ingineri de cadastru și au fost trimiși pentru a măsura grădina. Scenele au fost surprinse pe camerele de supraveghere
Tehnica pe care aceștia au ales-o este simplă, unul dintre ei distrage atenția victimei și celălalt intră să fure bani sau alte obiecte de valoare. În comuna Mogoșești-Siret, astfel de lucruri se întâmplă des, oamenii sunt terorizați și nu mai pot avea încredere în nimeni.
O bătrână a trăit coșmarul vieții ei
Pe data de 7 august 2023, aceștia și-au făcut simțită prezența. Au intrat cu forța în curtea unui bătrâne de 80 de ani, încercând să o jefuiască. Norocul femeii este că au intervenit vecinii care au sunat la poliție, astfel că escrocii nu au reușit să-și atingă scopul. Ulterior, aceștia au fost văzuți urcând într-un taxi cu numere de Neamț. Autorii au fost surprinși pe camerele de supraveghere din zonă.
„Erau două persoane, un bărbat și o femeie care au încercat să jefuiască o bătrână. Aceasta locuiește singură, iar problema cea mai mare este că acesti indivizi îi știau numele și numărul de la casă. Este evident că au primit informații de la cineva din sat, au analizat care sunt bătrânii care nu au nicio putere, care stau singuri și sunt ușor de jefuit. Au intrat peste ea în curte, i-au zis că sunt de la cadastru și că au fost trimiși să măsoare grădina, pentru a monta un stâlp de electricitate.
Nu aveau nimic la ei, niciun document care să dovedească ceva. Au intrat pur și simplu în curte, în speranța că unul dintre ei îi va distrage atenția femeii și celălalt va lua banii. Vecinii au intervenit și i-au luat la întrebări pe cei doi. Ulterior, aceștia au urcat într-un taxi cu numere de Neamț și s-au făcut nevăzuți, fără să-și atingă scopul. Dacă nu erau vecinii, cel mai sigur s-ar fi întâmplat o nenorocire”, mărturisește vecina bătrânei.
Rețelele de escroci atacă mult mai des
Nu este prima dată când comuna Mogoșești-Siret este atacată de hoți. În urmă cu doi ani, o altă rețea de escroci, care avea ca membru și un copil, intra peste oameni în casă, sub pretextul că vor să cumpere nuci. Aceasta a devenit o modalitate clasică de jaf, iar localnicii nu mai știu ce să facă pentru a trăi liniștiți.
„Sunt la cunoștința acestor cazuri care în ultima perioadă sunt tot mai dese. Cei doi indivizi sunt de pe raza județului Neamț, sunt îmbrăcați bine și nu dau impresia că ar fi hoți, din acest motiv, oamenii au încredere. Pe 7 august au avut o astfel de tentativă la o bătrână, au intrat în curte, spunând că vor să măsoare grădina, și au fost trimiși de la cadastru. Însă nu și-au atins scopul, mai mult decât atât, a fost anunțată poliția. Nu au mai apucat să facă și alte victime și nu cred că vor mai avea curaj să procedeze astfel.
A mai fost un caz acum doi ani, niște hoți din comuna Moțca veneau sub pretextul că vor să cumpere nuci. Aveau și un copil cu ei, doi țineau de vorbă și copilul intra în casă, fura bani și alte obiecte de valoare, dar au fost identificați în zona căii ferate din Mogoșești-Siret. Aceștia vizează, în primul rând, bătrâni, pentru că aceștia sunt cei mai vulnerabili”, subliniază Damian Butnariu, primarul comunei Mogoșești-Siret
. Rețeaua de escroci din Neamț vizează, în special, bătrânii care locuiesc singuri, care sunt neajutorați și ușor de jefuit. Pentru aceștia a fost întocmit dosar penal.
„A fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violare a domiciliului. Cercetările continuă în vederea identificării autorilor și luarea măsurilor legale care se impun”, declară reprezentanții IPJ Iași.