Restricţii noi în Europa. Norvegia îşi închide graniţele pentru persoanele care nu locuiesc în ţară
Autorităţile au anunţat noi restricţii în Europa. Norvegia îşi închide graniţele pentru persoanele care nu locuiesc în ţară. Astfel, intrarea în ţara scandinavă va fi permisă doar persoanelor care au cetăţenie norvegiană cele care au domiciliul sau reşedinţa în această ţară, membrii de familie ai persoanelor care au reşedinţa în acest stat precum şi celor care tranzitează țara pe calea aerului, cu escală în aeroporturi.
Restricţiile au intrat în vigoare astăzi, 29 ianuarie, şi sunt valabile până la data de 12 februarie.
Norvegia îşi închide graniţele
Începând cu data de 29 ianuarie, Norvegia impune noi restricţii. Intrarea în ţară va fi permisă doar pentru persoanele care au cetăţenie norvegiană, cele care au domiciliul sau reşedinţa în această ţară, membrii de familie ai persoanelor care au reşedinţa în acest stat şi persoanele aflate în tranzit aeroportuar.
Noile restricţii au intrat în vigoare de vineri şi sunt valabile până la data de 12 februarie, a informat Ministerul Afacerilor Externe (MAE), printr-un comunicat de presă.
Astfel, conform noilor restricţii cei care au în continuare acces pe teritoriul Norvegiei sunt: transportatorii profesionişti de mărfuri şi persoane; membrii echipajelor navale şi cei ai echipajelor aeriene; jurnaliştii şi alt tip de personal aflat în misiune pentru o instituţie media străină; persoanele care se deplasează în Norvegia din anumite motive, de exemplu pentru îngrijirea copiilor minori, pentru acordarea de îngrijire anumitor categorii de persoane vulnerabile sau din alte motive de asistenţă socială; persoanele care îşi desfăşoară activitatea în domenii sociale considerate critice; personalul medical din Suedia şi Finlanda care îşi desfăşoară activitatea în cadrul serviciului norvegian de sănătate şi îngrijire.
Totodată, cu titlu excepţional, va fi permis accesul pe teritoriul norvegian persoanelor care au început deplasarea către Norvegia anterior intrării în vigoare a noilor măsuri.
Bulgaria a impus test negativ la COVID-19 la intrarea în ţară
Bulgaria a impus test negativ la COVID-19 la intrarea în ţară, începând de astăzi, 29 ianuarie, Astfel ,toţi călătorii care vor să intre pe teritoriul Bulgariei vor fi nevoiţi să prezinte un test negativ la Covid-19, au anunţat autorităţile bulgare, în contextul în care se încearcă oprirea răspândirii variantelor mai contagioase ale coronavirusului.
Măsura va rămâne în vigoare până la sfârşitul lui aprilie, însă şoferii de camioane şi autobuze şi echipajele avioanelor vor fi scutite de această obligativitate. Autorităţile sanitare bulgăre au precizat, de asemenea, că testele trebuie să fie PCR şi trebuie să fie efectuate cel mult cu 72 de ore înainte de sosirea la graniţă, conform Reuters.
Cetăţenii bulgari care se reîntorc în ţară şi care nu au un test negativ la Covid-19 vor fi nevoiţi să intre în izolare pentru o perioadă de 10 zile.
Autorităţile de sănătate publică bulgare spun că au înregistrat până acum opt cazuri ale noii variante care a fost identificată pentru prima dată în Regatul Unit.
Comisia Europeană cere statelor membre să impună testarea PCR în cazul călătoriilor
Comisia Europeană cere tuturor statelor membre ale UE să aplice controale mai stricte la frontiere, cerând celor care intră din terţe tari să prezinte un test negativ la coronavirus efectuat prin metoda PCR cu maximum 72 de ore înainte de plecare, transmite dpa.
„Este nevoie de reducerea urgenţă a riscului de infectări legate de călătorii, pentru a reduce încărcarea sistemelor sanitar suprasolicitate”, a declarat comisarul european pentru justiţie, Didier Reynders, referindu-se la ratele ridicate de infectare în multe state membre.
Cerinţa testării ar putea fi însoţită de carantină obligatorie de maximum două săptămâni şi ar trebui să fie obligatorie în acelaşi timp completarea unor formulare cu informaţii despre deplasările şi contactele celor care călătoresc, arata un comunicat de presă de la Bruxelles.