Republicanii se înghesuie să-l apere pe Donald Trump, după ce acesta a fost pus sub acuzare pentru complot
Republicanii de la vârful partidului fac zid în jurul lui Donald Trump, după ce a acesta a fost pus sub acuzare pentru complot în vederea răsturnării rezultatului alegerilor prezidențiale și după ce fostului președinte i-au fost aduse la cunoștință acuzațiile în tribunal.
„Acest lucru nu ar fi trebuit să se întâmple niciodată în America. Aceasta este persecutarea persoanei care conduce cu un număr foarte, foarte mare de voturi în alegerile primare republicane și care îl devansează pe Biden cu mult. Deci, dacă nu-i poți învinge, îi persecuți sau îi urmărești. Nu putem permite ca acest lucru să se întâmple în America”, a spus însuși Trump, în ziua vizitei la tribunal.
„Asta e greșit și ar trebui să înceteze acum”
Destui lideri republicani s-au raliat public tezei că punerea sub acuzare a fostului președinte este o imixtiune a politicii în justiție menită să îi pună bețe în roate lui Trump înainte de alegerile din 2024. Președintele Camerei Reprezentanților, Kevin McCarthy spune, şi el, că ceea ce i se întâmplă fostului președinte este o formă de persecuție politică.
„Nu mai folosiți guvernul pentru a urmări oamenii care nu sunt de acord cu voi din punct de vedere politic. Asta e greșit și ar trebui să înceteze acum”, a declarat el.
Tot în favoarea fostului președinte se pronunță şi pretendentul republican la nominalizarea prezidențială, Vivek Ramaswamy.
„Interesul meu personal ar fi ca Donald Trump să fie eliminat din competiție. Sunt pe locul trei în sondaje în alegerile primare naționale republicane în acest moment. Dacă Trump ar fi eliminat, mi-ar fi mult mai ușor, dar nu vreau să câștig aceste alegeri în acest fel, din principiu. Nu ar trebui să fim o țară în care partidul aflat la putere folosește forța poliției pentru a-și pune sub acuzare adversarii politici în mijlocul alegerilor”, a spus candidatul republican.
Dosarul în care Donald Trump a fost pus sub acuzare este al treilea din acest an
Fostul procuror general al SUA, Alberto Gonzales, este de părere că procesul care va decide dacă Trump este sau nu vinovat ar trebui să aibă loc înainte de alegerile prezidențiale din 2024.
„Din punctul meu de vedere, cred că este important ca procesul să aibă loc înainte de alegeri. Presupunând că Donald Trump este candidatul nominalizat de republicani, poporul american merită să știe înainte de a vota dacă ce a făcut a fost de natură penală sau nu”, a aprieciat el.
Dosarul în care Donald Trump a fost pus sub acuzare joi este al treilea din acest an și primul care-l trage la răspundere penală pentru tentativele de a bloca învestinerea noului președinte și pentru incitarea mulțimii care a luat cu asalt Capitoliul pe 6 ianuarie 2021.