Reprezentanții Avocatului Poporului au verificat mai multe spitale din țară și au descoperit condițiile groaznice

de: Pruna Gabriela
21:00, 23 ian. 2024

Reprezentanții Avocatului Poporului au verificat mai multe spitale din țară și au descoperit condițiile groaznice în care sunt ținuți pacienții. Este vorba despre mai multe spitale de neuropsihiatrie din țară. Pe lista unităților vizate se află și Spitalul Alexandru Obregia din București.

„Am fost internată 4 luni de zile. Nu puteam efectiv să clintesc, să duc un pai de colo până dincolo. Eram ca o legumă. Am o fetiță de 18 ani. I-a fost greu, dar am spus că mai greu ar fi fost dacă stăteam acasă”, a declarat o pacientă care s-a internat de bună voie la „Alexandru Obregia”

La Spitalul Alexandru Obregia internările au crescut cu peste 40%

Se pare că la Spitalul Alexandru Obregia internările au crescut cu peste 40% față de luna trecută, aici aflându-se cei mai mulți pacienți internați nevoluntar: aproximativ 400.

Acum, verificările realizate de Avocatul Poporului au scos la iveală că în acest spital sunt ținuti sub lacăt chiar și paciențiicare s-au internat în mod voluntar. Managerul unității, Andrian Țîbîrnă, spunecă nu are de ales.

„Astăzi, în Spitalul Obregia am 77 de medici psihiatri pe 20 de secții, la 1.000 de paturi de psihiatrie. Trageți concluziile”, a declarat acesta.

Consilier al Avocatului Poporului: Am simțit senzația de lagăr

Condiții îngrozitoare au fost constatate de către consilierii Avocatului Poporului la alte spitale de profil din țară: Săpoca, Socola Iași, Spitalul Județean de Urgență Zalău și Spitalul Municipal Sighetu Marmației.

„Chiar am simțit senzația de lagăr când am văzut cum sunt îmbăiați acești pacienți: mai mulți în același timp. Nu putem să vorbim de intimitatea pacientului. Am găsit pereți mucegai, cu igrasie. La secția de psihiatrie din Zalău, ferestrele erau acoperite cu folii opace”, dezvăluie Nicoleta Constantinescu, consilier al Avocatului Poporului.

„Încă sunt saloane și secții unde pacienții sunt cazați câte doi în pat, sau câte trei în două paturi alipite”, a declarat Ioana Enache, consilier al Avocatului Poporului.

Neregulile depistate în spitalele de psihiatrie au fost semnalate premierului, membrilor Guvernului și Parlamentului.