Renate Weber, despre pașaportul de vaccinare: „Până la urmă va fi impus de industrie. E discriminatoriu”
Duminică, 14 martie, la Antena 3, Renate Weber, Avocatul Poporului, a declarat că pașaportul de vaccinare anti-COVID-19 va fi impus, „până la urmă”, de industrie, iar acest lucru este „disciminatoriu”.
„Am văzut imaginile din Israel (unde persoanele vaccinate au voie la spectacole), pe mine m-a strâns în spate. Da, sigur că e (discriminatoriu). Un astfel de paşaport până la urmă va fi impus de industrie. E discriminatoriu pentru că nu îi dai şi celuilalt posibilitatea.
Dacă pe unul îl lași să vină cu pașaport de vaccinare, pe celălalt trebuie să-l lași să vină cu un test. Dă-i și lui posibilitatea, pentru că altfel înseamnă că planeta se împarte între vaccinați și nevaccinați. Este și mai nedrept pentru că foarte mulți nu au unde, nu au cu ce. Franța a vaccinat foarte puțin, Belgia nici măcar cadrele medicale nu le-a vaccinat.
Nu se poate să mergi și să oprești dreptul de a avea o viață normală celor cărora tu, stat, nu le poți oferi vaccinul. Dă-le o alternativă”, a declarat Avocatul Poporului.
Claudiu Năsui, ministrul Economiei, despre pașaportul de vaccinare: „Grecia și Israelul au spus că ele vor să ceară fie un test negativ, fie vaccinul, fie un test de anticorpi”
Joi, 24 februarie, într-un interviu acordat postului de televiziune Antena 3, Claudiu Năsui, ministrul Economiei, a declarat că decizia introducerii unui pașaport de vaccinare aparține fiecărui stat în parte. Mai mult, acesta a subliniat că unele țări vor solicita un test negativ, altele un certificat de vaccinare sau un test de anticorpi.
„Depun dilegențe pe tema aceasta pentru că îmi doresc ca românii să poată circula și turiști din alte țări să poată veni, în măsura în care este epidemiologic în siguranță. Nu am obișnuința să comunic doar intenții – când am făcut-o, voi comunica.
Vă pot spune că și cei din Grecia au aceleași dorințe ca și noi, că vom avea discuții mult mai tehnice, tocmai pentru a putea accelera această deschidere și pentru turiștii români și pentru industria turistică din România.
Întrebat despre introducerea unui pașaport de vaccinare, Claudiu Năsui a răspuns:
„Depinde foarte mult și de țări. De exemplu, și Grecia și Israelul au spus că ele vor să ceară fie un test negativ, fie vaccinul, fie un test de anticorpi. (…) Am mai avut discuții și cu alte state, dar vreau să comunic doar când avem rezultate”.
Ursula von der Leyen anunță implementare unui pașaport verde digital
Ursula von der Leyen, presedintele Comisiei Europene, a anunțat că instituția pe care o conduce va propune luna aceasta un pasaport de vaccinare digital la nivelul Uniunii Europene. Acest document va permite oamenilor să călătorească mai ușor în Uniunea Europeană sau peste hotare, atât pentru muncă, dar și pentru turism.
„În ceea ce priveşte întrebarea cum ar putea arăta paşaportul verde digital, vom prezenta o propunere legislativă în martie”, a afirmat Ursula von der Leyen într-o videoconferinţă cu parlamentarii germani.
„Obiectivul este să le permitem gradual să călătorească, în siguranţă, În Uniunea Europeană sau peste hotare, pentru muncă sau turism”, a adăugat ulterior Ursula von der Leyen într-o serie de postări pe Twitter.