Renate Weber a dat în judecată Parlamentul României
Renate Weber a dat în judecată Parlamentul României, după ce a fost revocată din funcția de Avocat al Poporului.
Renate Weber a făcut o cerere de chemare în judecată în contradictoriu cu Camera Deputaților și Senatul României, data înregistrării dosarului fiind 17 iunie, la Curtea de Apel București, se arată în documentul consultat de Antena 3.
Aceasta a fost revocată din funcția de Avocat al Poporului, deoarece a stârnit nemulţumiri în rândul PNL-USR-PLUS-UDMR, după ce a contestat mai multe decizii luate de Guvern în pandemie.
Joi seara, 17 iunie, fostul Avocat al Poporului a spus de ce s-a vrut demiterea și ce se urmărește, de fapt, prin mazilirea ei.
„Se dorește, în mod evident, să existe un control asupra unor instituții considerate cheie de actuala coaliție, pentru a transmite niște mesaje. În ceea ce mă privește pe mine, eu spun de când au început atacurile, de un an și ceva, că momentul în care am intrat în coliziune cu PNL a fost când am atacat ordonanța prin care se dorea accesul instituțiilor private din sănătate la fondurile publice, într-o concurență total neloaială cu sistemul de stat.
Pe mine nu m-a invitat nimeni, dar cred că în jur de 2-3 am fost revocata, iar în MO era deja publicată decizia. Nimeni nu poate ataca ordonanța aceasta, ea a fost deja dată, în afară de Avocatul Poporului. Nici măcar adjuncții.
Am spus de nu știu câte ori, transportul gratuit nu doar că îi ajută pe copii să capete o educație, cât este și o măsura de siguranță, pentru că aşa nu mai sunt obligaţi să ridice degetul şi să meargă cu cine ştie ce şofer.
Va mai atrag atenţia asupra unui lucru. În hotărârea de revocare a mea nu s-a precizat un interimar, în acest moment instituţia este fără conducere. Este un concurs în desfăşurare, nu ştiu cine va semna. Nici salariile nu se vor putea plăti, ordonator de credite este doar Avocatul Poporului. Parlamentul trebuia să numească un intermar.
Revocarea mea este doar un ultim pas pentru distrugerea unei instituții. Ceea ce s-a făcut până acum au fost doar încercări de intimidare.
Până acum nu am văzut nicio reacţie de la nivelul UE. Am spus şi în 2012, revocarea nu a fost nici atunci, nici acum, conform legii. Eu nu contest dreptul Parlamentului de a face o revocare, dar legea spune că se face pentru „încălcarea legilor şi a Constituţiei”. Bineînţeles că nu au identificat aşa ceva, pentru că nu exista.
După demiterea domnului Iancu, din 2012, Comisia de la Veneţia a venit cu raport foarte detaliat şi de atunci, tocmai ca să se prevină situaţii abuzive, au fost foarte multe luări de poziţie care insista asupra independenţei acestei instituţii.
E important să spunem că toate acţiunile Avocatului Poporului din perioada pandemiei, instituţia poate doar să sesizeze CCR, iar cele mai multe dintre deciziile CCR au fost luate cu unanimitate, nu cum s-a spus, că sunt PSD-sti la Curte.
În Comisie am fost şi întrebata cum am făcut pentru a combate corupţia, în contextul MCV-ului, şi chiar ce demersuri am făcut pentru a depista funcţionari corupţi.”, a spus Renate Weber la România TV.
Articol în curs de actualizare