Prima pagină » Cancan » Relația dintre Andreea Bălan și Andreea Antonescu dupa finalizarea proiectul Andre
Relația dintre Andreea Bălan și Andreea Antonescu dupa finalizarea proiectul Andre

Relația dintre Andreea Bălan și Andreea Antonescu dupa finalizarea proiectul Andre

02 nov. 2024, 16:00,
în Cancan

Fanii s-au bucurat enorm când Andreea Antonescu și Andreea Bălan au reluat proiectul Andre și au fost convinși, după ce au văzut chimia dintre ele, la America Express, că relația dintre cele două artiste e din nou ca pe vremea trupei care le-a adus celebritatea, însă lucrurile nu stau așa. Și asta o dovedește faptul că Andreea Antonescu nu a fost invitată la concertul aniversar de 30 de ani al fostei sale colege de trupă, de la Sala Palatului, de unde nu a lipsit nici Săndel Bălan, tatăl artistei, între cei doi având loc o reconciliere public.

Andreea Antonescu, despre Andreea Bălan după ce relația lor s-a răcit

După ce Andreea Bălan a postat imagini de la concertul ei aniversar în social media, nu puțini dintre fanii artistei s-au întrebat de ce a lipsit de la concert Andreea Antonescu, de care se leagă o mare parte din cariera acesteia. Cu toate că cele două au reluat legătura după momentul dramatic trăit de Andreea Bălan, care a fost la un pas de moarte în timpul nașterii prin cezariană și, o vreme, chiar au resuscitat proiectul Andre, iată că, după America Express, lucrurile au luat o altă turnură. Întrebată care este relația ei în momentul de față cu Andreea Bălan, artista a fost destul de laconică, dar și-a lăudat fosta colegă de trupă.

‘Nu am mai vorbit deloc, de ceva timp, cu Andreea. Dar este în continuare o femeie pe care o admir, am doar cuvinte de laudă la adresa ei, e o femeie muncitoare și ambițioasă’, a declarat Andreea Antonescu, în exclusivitate, pentru viva.ro.

Relația dintre Andreea Antonescu și Andreea Bălan s-a răcit din nou la America Express
Cele două artiste au participat împreună la America Express în 2023 și au funcționat foarte bine în cuplu, reușind să se situeze pe locul 2. Ceva însă s-a rupt în relația lor pe parcursul celor două luni în care au stat din nou împreună, după aceea luând decizia să întrerupă proiectul Andre.

„Acolo s-au întâmplat niște lucruri și acolo am rărit-o. Pentru că în America Express mie, personal, mi s-au redeschis niște vechi traume, lucru foarte bun, pentru că așa m-a ajutat să le vindec, dar după aceea n-am mai simțit să mai continui cu Andre și în ziua de azi Andre nu mai este. Mă concentrez pe mine și pe cariera mea’, i-a dezvăluit Andreea Bălan în podcastul Lucruri simple, lui Horia Brenciu.

Andreea Bălan a mărturisit că relația lor, în momentul de față, se rezumă la un simplu bună ziua atunci când se întâlnesc și că drumurile lor s-au despărțit din nou.

„A fost ceva karmic de rezolvat și cred că noi am rezolvat karma asta în America Express, când am fost cu adevărat împreună și acolo s-a închis capitolul. Acolo, și eu și ea ne-am vindecat tot ceea ce aveam de vindecat, iar acum suntem foarte bine, dar separat. Adică ne vedem, ne salutăm, dar nu mai mult, pentru că fiecare a evoluat emoțional, spiritual, în direcții complet diferite’, a mai spus Andreea Bălan.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
02 noiembrie 2024
02 noiembrie 2024