Reguli noi de circulație pe cea mai aglomerată șosea din Iași! Timp de 2 luni, șoferii vor sta la cozi kilometrice – GALERIE FOTO
Noi reguli de circulație pe DN 28, cea mai aglomerată șosea din Iași. Din cauza unor lucrări la podul din zona Sârca, drumarii au instalat un semafor pe porțiunea respectivă de drum. Circulația se desfășoară pe un sens pe perioada lucrărilor de decopertare și asfaltare. Coada de autoturisme se întinde și pe trei kilometri
Coadă kilometrică pe drumul național din zona localității Sârca, comuna Bălțați. Din cauza lucrărilor de modernizare a șoselei și a podului din zona localității respective, drumarii ieșeni au impus o serie de restricții de circulație care au dat peste cap traficul rutier. S-a ajuns ca un conducător auto să facă și zeci de minute pentru a traversa zona respectivă, iar circulația între Iași și Târgu Frumos să devină o adevărată aventură.
Trafic de coșmar pe cea mai aglomerată șosea din Iași
Lucrările la podul de la Sârca au fost începute în luna mai 2022, pe DN 28, conform drumarilor ieșeni. De altfel, Direcția Regională de Drumuri și Poduri (DRDP) Iași a demarat lucrări de înlocuire a bordurilor de delimitare a trotuarului pietonal, înlocuirea parapetului, urmate de așternerea covorului asfaltic pe carosabil.
„Pe podul de pe drumul național ce traversează localitatea Sârca, județul Iași, circulația autovehiculelor se desfășoară pe un sens, alternativ, dirijat prin semafoare. Măsura a fost instituită ca urmare a lucrărilor la partea de suprastructură a acestui obiectiv, în cadrul proiectului de lărgire a căii podului”, au transmis cei de la DRDP Iași. Pentru a se putea lucra, cei de la DRDP Iași au instalat un semafor provizoriu pe podul de la Sârca. „Lucrările au demarat pe 11 aprilie 2022, până acum acestea desfășurându-se la partea de infrastructură și în albie. Proiectul are în vedere aducerea părții carosabile la lățimea drumului, cu scopul eliminării pericolului reprezentat de îngustarea drumului și a ambuteiajelor create în zonă”, au mai menționat cei de la DRDP Iași.
Lucrări finalizate în august
Executantul lucrării este Conhidro SRL, termenul de finalizare fiind de 90 de zile. După organizarea de șantier și pregătirea lucrărilor, proiectul a fost demarat abia din această lună. În aceste condiții, până în luna august , șoferii vor trebui să se înarmeze cu răbdare.
„DRDP Iași face apel la înțelegere din partea conducătorilor auto pentru disconfortul produs, cu recomandarea de a respecta noul regim de circulație instituit în zona de lucrări”, au mai spus cei de la DRDP Iași.
Parapet median pe DN 28 lângă Bălțați
În zona Sârca – Bălțați au avut loc mai multe accidente rutiere în ultima perioadă. Pentru a preveni numărul de accidente rutiere, DRDP a montat un parapet din rulouri mediane pe mijlocul șoselei. Acest parapet de tip rulouri este gândit să disperseze energiile din timpul unui impact și să redirecționeze înapoi pe calea de rulare autovehiculele care se lovesc de el. În aceste condiții, drumarii au implementat o serie de măsuri pentru a reduce accidentele de pe cea mai aglomerată șosea din județul Iași.