Regina fierului vechi din Iași construiește blocuri în zona de lux a orașului! Peste 20 de milioane de euro pe an din reciclarea deșeurilor. Maria Busuioc anunță imobile cu 3 etaje
Pe o suprafață de aproape 9.000 de metri pătrați de pe strada Viticultori va fi construit un nou cartier. Maria Busuioc este noul dezvoltator imobiliar. A făcut bani din colectarea fierului vechi. Are nevoie de acordul arhitecților pentru ca proiectul să intre în a doua etapă de autorizare
Noi proiecte imobiliare de anvergură se anunță în Iași. Maria Busuioc, patroana societății Covial CVA SRL, originară din Bacău, a depus un proiect pentru edificarea unui cartier de locuințe colective, pe strada Viticultori, nr.6, cu acces de pe Aleea Sadoveanu. Suprafața de teren disponibilă este de aproape 9.000 de metri pătrați, cu o valoare de piață de aproximativ 2 milioane de euro. În cursul zilei de ieri, proiectul a fost supus avizării în cadrul Comisiei Tehnice de Amenajare a Teritoriului și Urbansim (CTATU).
De precizat că, societatea condusă de afaceristă, cu sediul în oraș Podu Iloaiei, județul Iași, are ca obiect principal de activitate reciclarea deșeurilor. În 2019, cifra de afaceri a firmei a explodat, ajungând la 110 milioane lei, adică, 22 de milioane de euro, cu un profit de aproape 1 milion de euro, cu un număr de 122 de angajați. Rezultatul voturilor exprimate de arhitecții din comisie va fi transmis în perioada următoare.
Maria Busuioc spune că va construi în limitele indicatorilor urbanistici
Contactată telefonic, Maria Busuioc a precizat că va construi locuințe colective ce nu vor depăși regimul de înălțime de P+3.
„Vom respecta regimul din zonă. Clădirile nu vor depăși 3 niveluri. Vom vedea ce se avizează, nu știm exact acum. Vrem să fie o zonă elegantă, cu locuințe moderne, chiar și de tip duplex. Avem în calcul și spații comerciale ce ar urma să fie amenajate la parter. Vrem să fie și o componentă filantropică, avem Fundația Cristești, care este la început. În pandemie, firma mea a supraviețuit, nu avem de ce să ne plângem, pentru că nu am dat pe nimeni afară”, a precizat afacerista în vârstă de 62 de ani.
Covial – CVA SRL este un operator economic autorizat pentru colectarea și tratarea vehiculelor scoase din uz, cu puncte de colectare în mai multe orașe din regiunea Moldovei.
Totodată, se ocupă și de colectarea deșeurilor de plastic. Pe actualul amplasament se află mai multe construcții care au fost supuse demolării. Mai multe echipamente existente au fost folosite în trecut la prelucrarea viței-de-vie. În zona Viticultori a vrut să investească și dezvoltatorul Larisa Iacob, dar a renunțat din cauza vecinilor.
Zona Viticultori a fost cucerită de omul de afaceri Gheorghe Iaciu
Gheorghe Iaciu, afacerist bucureștean, patronul Moldova Center din centrul Iașului, vrea să construiască un nou cartier pe o suprafață de 5 hectare, situată tot pe strada Viticultori, chiar vizavi de Colegiul Agricol și Industrie Alimentară „Vasile Adamachi” Iași. Recent, CTATU, organizată la nivelul Primăriei Iași, formată doar din arhitecți, a avizat proiectul. Pe suprafața menționată urmează să fie construite 22 de blocuri de locuințe colective, cu 4 și 5 etaje. Parcările vor fi amenajate în subsolul imobilelor.
Investiția este estimată la aproximativ 100 de milioane de euro. Proiectul a fost inițiat prin intermediul societății Green Field Copou SRL, unde acționar majoritar este societatea Impact Developer & Contractor SA. Ultima societate este deținută de Gheorghe Iaciu, care are calitatea de acționar majoritar. În societatea Impact Developer & Contractor SA mai apar ca acționari Daniel Pandele, afacerist din Constanța, fondatorul Doraly Mall, dar și Petru Ion Văduva, fost director general Transgaz, actualmente directorul executiv al afacerilor deținute de magnatul Ion Țiriac.