Regim alimentar pentru enteroviroză: Alimente permise și alimente interzise
Enteroviroza afectează, în special, tractul intestinal și apare adesea la copii. Iată ce regim alimentar este recomandat în caz de enteroviroză.
Enteroviroza reprezintă o gastroenterită cauzată de virusuri, mai exact de enterovirusuri. Un enterovirus este un virus, care ajunge în corp prin gură şi este absorbit prin intestin („entero” înseamnă intestin) – enteroviroza digestivă. Cele mai multe infecţii cu enterovirus nu au simptome, însă provoacă doar o febră uşoară. În schimb, există și enterovirusuri non-polio, care acuzează infecții în întregul corp. În cele mai multe cazuri, enterovirusurile nu duc la o boală sau doar provoacă o infecţie uşoară.
Simptome întâlnite la enteroviroză sunt: diaree, crampe abdominale, greață, vărsături, deshidratare, febră, frisoane și stare generală de rău. Pentru ca acestea să se amelioreze, aveți nevoie de un regim alimentar special conceput pentru enteroviroză.
Regim alimentar pentru enteroviroză
În cazul în care vă confruntați cu enteroviroză, este recomandat să consumați alimente naturale, ușoare, care reduc scaunele diuretice. Acestea sunt: supă clară de legume, pâine prăjită, brânză de vaci, orez, legume fierte (morcov, dovlecel, țelină, pătrunjel), banană, măr copt și carne de pui slabă (fiartă sau pe grătar), după reducerea simptomelor și conform indicațiilor medicului.
În cazul bebelușilor, medicii recomandă continuarea alăptării, dacă este cazul, iar pentru ceilalți se poate trece la o alimentație fără lactoză, în asociere cu alte alimente de regim, menționate anterior.
Contraindicate sunt carnea grasă, alimentele prăjite, uleioase, cașcavalul, smântâna, alimentele picante, cartofii, roșiile, fasolea, mazărea, ceapa, usturoiul și alte legume care fermentează și sunt greu digerabile, fructe (excepție făcând bananele și merele coapte), dulciurile, cofeina și alcoolul.
De asemenea, pentru a preveni infectarea cu enterovirusuri, este necesar să vă spălați mâinile cu apă și săpun înainte de masă și de prepararea hranei ce urmează a fi consumată. De asemenea, copiii trebuie învățați să se spele pe mâini la școală și la grădiniță, la venirea acasă, după folosirea toaletei și oricând este nevoie. Aveți grijă să gătiți corect alimentele, în special carnea, laptele și ouăle și să consumați alimente numai din surse sigure. Ideal ar fi să beți apă îmbuteliată sau filtrată, iar fructele și legumele trebuie spălate întotdeauna înainte de a fi consumate.
Tratament pentru enteroviroză
Bolile cauzate de enterovirusuri nu se tratează cu antibiotice. În plus, nu exista medicamente antivirale care să ajute la vindecarea unei infecţii enterovirale.
Important de reținut este că, în tratarea unei enteroviroze, puteți include medicamente pentru durere (analgezice). Tratamentul conține acetaminofen şi ibuprofen (sunt folosite pentru a reduce durerea şi febra), anestezice orale (sub forma de geluri, pentru a reducerea durerea leziunilor eventuale din gură), odihna la pat și, așa cum am mai menționat, modificarea dietei. Consumați alimente ușoare și moi și evitați alimentele sărate sau crocante.