Regele străzilor din Iași. Povestea senzațională a lui Dumitru Tăutu, cel mai experimentat vatman de la CTP Iași. „Înainte tramvaiele erau mici, aveau doar 20 de scaune, dar înăuntru intrau vreo 300 de oameni”
La cei 61 de ani ai săi, Dumitru Tăutu este cel mai vechi și experimentat vatman din cadrul Companiei de Transport Public CTP Iași, fiind considerat un adevărat rege al străzilor din oraș. S-a îndrăgostit încă din anii ’80 de tramvaiele model ITB pline ochi de călători care circulau agățați de uși spre fabricile din Zona Industrială a Iașului și a ajuns de-a lungul carierei de aproape 40 de ani să conducă toate tipurile de vagoane și să cunoască toate tipurile de călători care s-au văzut pe străzile Iașului. „Sunt vatman de aproape 40 de ani, luna viitoare îmi depun dosarul de pensionare și nu pot decât să mă bucur că reușesc să ies la pensie dintr-o meserie pe care am ales-o și am făcut-o cu plăcere, chiar dacă lucrurile s-au schimbat mult în tot acest timp”, povestește ieșeanul Dumitru Tăutu
Dumitru Tăutu este vatman de peste 40 de ani, iar de-a lungul carierei sale a condus toate tipurile de tramvaie care au circulat în oraș, putând fi considerat un adevărat rege al străzilor din Iași. Cel mai experimentat vatman din cadrul Companiei de Transport Public (CTP) Iași s-a îndrăgostit încă de la vârsta adolescenței de tramvaiele care circulau pe vechile linii din zona actualului pod Bucium, iar la scurt timp s-a înscris la școala de vatmani, asta nu înainte de a trece prin toți pașii impuși de regimul comunist.
„Am copilărit în zona Bucium, iar când eram tânăr, tramvaiele întorceau pe sub podul de acolo, unde acum este Frigoriferul. Când treceai pe sub pod aveai o senzație de nedescris, era ceva spectaculos pe atunci. Am făcut mai departe școala de electricieni, iar la 20 de ani m-au luat în armată, pe atunci era obligatoriu. După asta, pentru că aveam meseria de electrician, am fost trimis la Poarta Albă să îmi fac practica de muncă.
După 5 ani la Poarta Albă am revenit în Iași, iar atunci s-a nimerit să văd un anunț că se fac înscrieri pentru școala de vatmani. Nu am mai stat deloc pe gânduri, am făcut tot posibilul să mă înscriu și să fac acea școală. A fost mai mult o șansă că s-a ivit organizarea cursurilor fix atunci când m-am întors eu în Iași. Între timp uitasem de dorința mea de a deveni vatman și poate mergeam spre o altă meserie”, își amintește Dumitru Tăutu.
„Tramvaiele ITB erau mici, aveau doar vreo 20 de scaune, dar înăuntru intrau vreo 300 de oameni, se mergea cu ușile deschise”
După aproape doi ani de școlarizare pentru meseria de vatman, ieșeanul s-a angajat în perioada anului 1984 direct la compania de transport care la vremea respectivă se numea IJTL.
„Cel mai mult mi-a plăcut tramvaiul ITB. A fost primul tramvai pe care l-am condus și cu care m-am călit în anii tinereții. Preferam traseul Dacia – Zona Industrială, era cel mai lung traseu de tramvai din Iași la acea vreme. Tramvaiele ITB erau mici, aveau doar vreo 20 de scaune în interior, dar înăuntru intrau vreo 300 de oameni. Se agățau de scări, de bare, se mergea cu ușile deschise mai ales dimineața și după-amiaza, când pleca și se întorcea lumea la muncă. Erau mai mulți călători atunci la orele de vârf, dar și mai puține tramvaie. Chiar dacă nu era căldură deloc în interior, lumea era mulțumită că ajungea la destinație și nu mergea pe jos la muncă.
Tramvaiele ITB s-au uzat în timp pentru că au fost suprasolicitate, ele circulau non-stop și la un moment dat făceau prea multe avarii. Mecanicii așteptau la capăt de linie și făceau verificări și reparații constante. Se întâmpla des să ardă siguranțele, la un moment dat mi-a luat foc și haina din cabină. Condiții nu erau mai deloc. Spre exemplu, la un moment dat nici nu mai aveam scaune în cabina vatmanului, conduceam din picioare, dar până la urmă toată lumea era mulțumită”, mai povestește Dumitru Tăutu.
Studenții se plimbau cu tramvaiele să asculte muzică prin Copou și Tudor Vladimirescu
Cele mai mari schimbări în infrastructura de tramvai din Iași au fost făcute în perioada 1979-1989, când orașul s-a transformat radical. Atunci au apărut noi cartiere de locuințe, în special pentru muncitori. Pentru asigurarea transportului între cartiere și platformele industriale au fost construite noi linii de tramvai care legau mai ales zonele Podu de Piatră – Podu Roș – Alexandru cel Bun – Dacia – Tătărași – C.U.G. De asemenea, au fost puse în circulație tramvaiele Tatra T4R și Timiș II.
„După ce s-au uzat tramvaiele ITB destul de mult, au fost aduse cele model Timiș. Erau mai mari, mai moderne. Se punea și muzică în interior. Eu și alți colegi mai tineri am fost puși pe traseele tineretului, adică spre campusurile studențești: spre Copou, Tudor Vladimirescu și Baza 3. Șefii ne-au dat casete cu muzică să puneam în timpul traseelor, iar asta plăcea foarte mult la lume. Mai ales fetele studente, dar și băieții uneori, veneau lângă vatman să asculte muzica mai bine.
Pe vremea aia era ABA, trupe de genul acesta, iar uneori urcau studentele și nu mai coborau la capăt de linie, făceau câteva ture prin oraș doar să asculte muzică. Înainte erau văzuți altfel vatmanii, iar poate una dintre cele mai mari plăceri ale acestei meserii a fost faptul că am putut socializa cu oamenii și am fost înconjurat mereu de fete, am cunoscut multe fete în tramvai de-a lungul timpului. În schimb, nu am cunoscut-o în tramvai pe soția mea, cu care am două fete minunate și o relație foarte frumoasă de atâția ani”, mai spune cel mai experimentat vatman din Iași.
„Înainte, șefii nu ne lăsau să dăm drumul la căldură. Dacă vedeau că am deschis căldura, ne opreau din bani”
În anul 1990, IJTL a fost împărțită într-o serie de întreprinderi la Iași și Pașcani, iar Regia Autonomă de Transport în Comun a preluat întregul patrimoniu al transportului în comun pe raza municipiului Iași și a comunelor limitrofe. Zece ani mai târziu, RATC a fost divizată în Regia Autonomă de Transport Electric în Comun (RATEC) și SC Autobuzul SA. Dumitru Tăutu povestește și cum s-au modificat rând pe rând tramvaiele din oraș.
„Singura problemă la tramvaiele model Timiș era faptul că aveam doar două sisteme de frânare și s-a întâmplat de multe ori ca vagoanele să se tamponeze între ele. De-a lungul carierei mele nu am avut niciun accident, dar am avut în trecut o tamponare cu un tramvai Timiș tocmai în perioada când ele nu aveau cele trei sisteme de frânare. Apoi s-au făcut modificări în depourile de la Iași și a fost băgat și cel de-al treilea sistem de frânare, așa cum este la tramvaiele de astăzi. Unele dintre tramvaiele mele preferate au fost și cele model Tatra. Deși erau mici, erau foarte compacte și ușor de manevrat, în ele deja aveam și stație de emisie-recepție, căldură sub fiecare scaun, muzică și așa mai departe”, povestește vatmanul care își amintește și cum era nevoit să deschidă căldura pe ascuns atunci când îl rugau călătorii.
„Înainte, șefii nu ne lăsau să dăm drumul la căldură. Dacă vedeau că am deschis căldura, ne opreau din bani. Uneori deschideam pe ascuns, mai ales în diminețile de iarnă când era ger afară, iar oamenii mergeau la muncă. Odată am făcut-o. Era meci în Copou și s-au urcat suporterii buluc în tramvai, am dat căldura la maximum și la universitate tramvaiul era deja gol. Nu mi-au iertat-o pe asta, au văzut șefii că toate tramvaiele erau pline cu suporteri de la stadion, iar al meu circula gol. M-au tras la răspundere atunci. În schimb, cu banii stăteam bine, avem sporuri plătite și îmi permiteam mai multe decât în prezent”, povestește Dumitru Tăutu.
Camerele video din autobuze și tramvaie au schimbat complet fața transportului public din Iași
Deși a văzut multe schimbări de-a lungul carierei sale, Dumitru Tăutu consideră că una dintre cele mai mari modificări a fost făcută odată cu instalarea camerelor video de supraveghere în interiorul mijloacelor de transport public.
„Eu, de la începutul carierei mă trezeam la 3:30 dimineața și plecam din zona Bucium la depoul de la Gară, acolo unde mi-am petrecut mare parte din viață, ca să pot pleca pe traseu la 4:30. Lucrurile s-au schimbat de atunci, și tramvaiele, și călătorii. Am fost în străinătate, dar nu mi-am dorit să rămân acolo niciodată și nici nu mi-am dorit să-mi schimb meseria. Spre exemplu, am fost de câteva ori să aduc mașini din străinătate, am stat câteva zile, mi-au plăcut autostrăzile și construcțiile de acolo, dar am văzut cum sunt oamenii, străzile sunt goale în weekend, oamenii nu socializează așa cum e la noi, sâmbătă și duminică ne adunăm, socializăm, ne plimbăm pe străzi, așa îmi place mie. Bine, acum este și pandemia asta, o cu totul altă poveste.
Îmi amintesc și de anii ’90, când de multe ori stăteam cu colegii peste noapte în tramvai la povești, erau cu totul alte vremuri. S-au schimbat și tramvaiele, și călătorii. Acum aproape toate tramvaiele au sisteme electrice, nu mai poți să mergi cu ușile deschise sau ceva de genul ăsta cum se mergea în trecut. O mare schimbare a fost făcută odată cu montarea camerelor video, au dispărut hoții de buzunare, iar obiectele pierdute în tramvai sunt returnate ușor. Chiar zilele trecute era o fată care și-a uitat telefonul și actele pe scaun și nu știa cum să-mi mai mulțumească după ce le-a găsit la dispecerul din Târgu Cucu”, mai spune angajatul CTP Iași.
„Nu știu cine îi învață pe șoferii de astăzi să conducă, dar sfatul meu este să fie cât mai atenți atunci când se află la volan”
Dumitru Tăutu a început deja demersurile pentru a ieși la pensie după o carieră de aproape 40 de ani. Cel mai experimentat vatman din Iași are și un sfat pentru colegii săi mai tineri care practică meseria de vatman, dar și pentru restul participanților la trafic.
„Eu luna viitoare îmi depun dosarul de pensionare și mă bucur că reușesc să ies la pensie dintr-o meserie pe care am făcut-o cu plăcere. Și vehiculele, și călătorii s-au schimbat mult de atunci, dar aceasta este firea lucrurilor. Înainte, tramvaiele erau fără condiții, iar călătorii mai calzi și mai respectuoși. Acum sunt tramvaie cu condiții mai bune, dar călătorii sunt mai reci. Nu știu cine îi învață pe șoferii de astăzi să conducă, dar sfatul meu este să fie cât mai atenți atunci când se află la volan. Șoferii tineri se bagă în fața tramvaielor fără să conștientizeze că ele au zeci de tone și opresc în câțiva metri, traficul este mult mai aglomerat acum, iar sfatul meu este o atenție cât mai mare în trafic”, a concluzionat Dumitru Tăutu, cel mai experimentat vatman din cadrul CTP Iași.