Refugiații din Ucraina sunt nemulțumiți! Au ieșit pe străzile din România să protesteze pentru a cere bani de la Guvern. Pancarte prin care acuză faptul că banii le-ar fi fost furați – FOTO
Refugiații din Ucraina își cer în stradă ajutoarele bănești promise de Guvern. Refugiații care s-au stabilit în Arad au organizat, luni, în centrul orașului, un miting prin care vor să atragă atenția asupra faptului că de 7 luni nu și-au mai primit banii pe care, conform legii, România trebuie îi acorde ca sprijin la plata chiriilor.
Mitingul regufiaților din Ucraina s-a desfășurat luni, în Piața Avram Iancu din centrul Aradului, unde este amplasat și panoul în memoria primului român decedat pe frontul din Ucraina, arădeanul Rudolf Wittman, care mersese acolo pe cont propriu.
Mitingul a început cu intonarea Imnului Național al Ucrainei
Aproximativ 50 de persoane, în special mame și copii de toate vârstele, au participat la protest având în mâini steaguri ale Ucrainei, ale României și ale Uniunii Europene, dar și pancarte prin care acuză faptul că banii le-ar fi fost furați, că sunt ostatici în România, în condițiile în care nu au bani să își plătească chiriile, dar nici să plece pentru că au datorii pentru chirii. Mitingul a început cu intonarea Imnului Național al Ucrainei.
Unii dintre ei au rămas în România pentru statul le-a promis ajutoare financiare
Unii dintre ei spun că au rămas în România tocmai pentru faptul că statul le-a promis ajutoare financiare pentru cazare.
„Bună ziua. Suntem ucraineni refugiați. Astăzi, ne-am strâns aici ca să cerem Guvernului României să acopere întârzieri de plată pentru refugiați – mame cu copii care am rămas aici, în România. De aceea, vă rugăm să ne auziți, în sfârșit, ca să putem supraviețui”, a spus unul dintre refugiați.
În Arad sunt stabiliți în acest moment circa 600 de refugiați.
Cofondatorul Asociației Aradul Civic și Consilier Municipal, Siegfriend Mayer, care se implică încă de la început în sprijinirea refugiaților din Arad, susține că ajutorul nu a fost plătit de 7 luni.
„Acest ajutor de stat nu a fost plătit deja de 7 luni de zile. Preponderent, mame cu copii, din păcate au ajuns în situația disperată de a veni și în acest mod să se manifeste”, a spus consilierul municipal Siegfriend Mayer.
Dacă nici după mitingul organizat în Arad nu vor reuși să sensibilizeze Guvernul, refugiații au de gând să sesizeze forurile europene și organizațiile de protecție a refugiaților.