Record de cereri la buletine în municipiul Iași. Cum pot ieșenii să obțină o programare cât mai repede

de: Emanuela Băluță
02:00, 07 iul. 2022

În lunile iunie și iulie 2022, mai mulți ieșeni au încercat să își facă programare pentru a-și schimba buletinul. Totuși, aceștia susțin că s-au confruntat cu probleme în a-și face programare deoarece locurile ar fi ocupate și ar dura 2 săptămâni. Directorul executiv al Direcției Locale de Evidență a Persoanelor, Marius Bodoga, susține că în acest an a fost înregistrat un număr record de cereri la buletine în municipiul Iași.

Pe fondul întoarcerilor din străinătate a românilor plecați pentru muncă, a crescut numărul cererilor de schimbare a cărților de identitate. Astfel, Direcția Locală de Evidență a Persoanelor a fost nevoită să suplimenteze numărul de birouri care se ocupă cu această activitate. Cu toate astea, ieșenii sunt nemulțumiți de timpul de așteptare până reușesc să se programeze.

Record de cereri la buletine în municipiul Iași

Având în vedere eliminarea restricțiilor împotriva pandemiei și întoarcerile în țară a românilor care lucrează în străinătate, a fost înregistrat un număr record de cereri la buletine. De aceea, Serviciul de evidență a persoanelor (DLEP) a înregistrat în prima jumătate a anului 2022, un număr de 38.014 cereri pentru eliberarea actelor de identitate sau a vizelor pentru stabilirea reședinței în creștere cu 25% față de anul trecut.

„Au fost 6 luni foarte intense la Serviciul de evidență mai ales după eliminarea tuturor restricțiilor privind accesul în instituțiile publice. Numărul de cereri a depășit chiar și perioada anterioară pandemiei astfel încât vorbim de peste 38.000 de cereri procesate. 50% dintre solicitări au avut ca motiv expirarea perioadei de valabilitate iar 3.067 au fost pentru primul act de identitate la împlinirea vârstei de 14 ani. 877 persoane aflate în străinătate au obținut un nou act de identitate prin procură specială eliberată de către misiunea diplomatică a României fără a mai fi nevoite să vină în țară. În urma deplasărilor cu stația mobilă au fost puse în legalitate 2.795 de persoane din care 2.607 cu domiciliul în comunele arondate. În continuare accesul în sediu se face pe baza programărilor online direct pe siteul nostru www.dlep-iasi.ro-secțiunea Programare online evidența persoanelor, fiecărei persoane fiindu-i alocat un interval de 6 minute”, a explicat directorul executiv al DLEP Iași,  Marius-Constantin Bodoga.

Cozi la programare pentru eliberarea cărților de identitate

Din cauza acestei creșteri, ieșenii de pe raza municipiului au început să se plângă de timpul mare de așteptare până reușesc să se programeze. Cu toate acestea, directorul executiv la DLEP Iași, Marius-Constantin Bodoga, susține că acest lucru nu e posibil deoarece ei lucrează în permanență pentru a nu exista un timp de așteptare mai mare de o săptămână.

„Noi nu am mai avut probleme demult. Poate nu știe lumea să se programeze, dar deocamdată avem programări. Plus că noi suplimentăm tot timpul. Pot demonstra că și-au făcut programare de pe o zi pe alta. Noi vineri am deschis toată luna iulie. De exemplu, cine a intrat marți și-a făcut programare pentru vineri, un delay de 2 zile. Nu știu cine se plânge. Poate nu au știu să verifice alte birouri, de exemplu biroul 1 se ocupă primul. Biroul 5 sau 7, pentru că noi, de exemplu, în funcție de numărul de programări suplimentăm numărul de birouri. Am lucrat și-n 9 birouri, deci am persoane care au depus săptămâna trecută, vineri, cu programare făcută luni sau marți. Se poate proba prin data programării și data la care au depus. De exemplu, acum, dacă intrați pe site o să vedeți că pe toată săptămâna s-a ocupat. Noi monitorizăm constant programările online. Când vedem că delay-ul ajunge la maxim o săptămână, avem disponibilitate și cerere, suplimentăm și deschidem biroul al 8-lea și al 9-le. În ultimele 3 luni nu a fost niciodată un delay de 2 săptămâni. Le verificăm zilnic”, a adăugat directorul executiv al DLEP Iași.

Pentru a eficientiza procesul de eliberare a cărților de identitate, DLEP a emis câteva sfaturi îndreptate către cetățeni pe dlep-iasi.ro. Aceștia se pot programa și online, dar trebuie să verifice valabilitatea programării în emailul de confirmare. Totodată, ei sunt rugați să citească cu atenție lista actelor necesare. Dacă nu se pot prezenta în intervalul stabilit, sunt rugați să anuleze programarea. După depunerea cererii se poate verifica online, pe site, dacă aceasta a fost soluționată. Persoanelor care își schimbă numele în urma căsătoriei li se recomandă să-și facă programare imediat după oficiere.

De asemenea, taxele pot fi plătite și online pe ghiseul.ro sau prin SMS sau în numerar direct la sediu, iar persoanele care se află într-una din situațiile de urgență (motive medicale, deplasare urgentă în altă localitate sau în alt stat, susținerea unor concursuri de admitere sau examene, efectuarea unor operațiuni notariale/bancare, alte motive justificate) pot depune cererea și la Direcția Județeană de Evidență a Persoanelor Iași(cu sediul în municipiul Iași, Șoseaua Bucium nr. 80, numai după programarea prealabilă la numărul de telefon 0735.531.609.

Aceste sfaturi au fost propuse pentru a evita aglomerația de la ghișeu, în contextul înregistrării unui număr record de cereri la buletine în municipiul Iași