Recomandarea Ministerului Sănătății: „Înainte să duci copilul la şcoală, fii atent la cum se simte”
Ministerul Sănătății le recomandă părinților să fie atenți la starea de sănătate a copiilor, iar înainte de a-i duce la școală să observe dacă prezintă vreun simptom al COVID-19 și să acționeze imediat. Aceștia sunt rugați ca, în cazul apariției simptomatologiei specifice infectării cu SARS-CoV-2, să îi țină pe copii acasă și să ia legătura cu medicul de familie.
Iată mesajul transmis de reprezentanții Ministerului Sănătății:
„Pentru ca şcolile să rămână deschise este nevoie de un efort comun. Este în puterea fiecărui părinte să contribuie la oprirea pandemiei şi la menţinerea în şcoli a unui mediu sigur pentru copii, părinţi, profesori şi întreaga comunitate”, se arată într-o postare pe pagina de Facebook a Ministerului Sănătăţii.
Ministerul Sănătății: „Dacă observi chiar şi o parte din aceste simptome la copilul tău, îţi recomandăm să îl ţii acasă şi să iei legătura cu medicul de familie cât mai repede”
Reprezentanţii Ministerului Sănătății prezintă cele mai frecvente simptome ale COVID-19 la care părinții trebuie să fie atenți, în cazul în care le observă la copiii lor.
„Înainte să duci copilul la şcoală, fii atent la cum se simte. Cele mai frecvente simptome pentru COVID-19 sunt febra, tusea uscată, pierderea gustului şi mirosului, durerile musculare, nasul înfundat, durerile de cap sau de gât şi diareea. Dacă observi chiar şi o parte din aceste simptome la copilul tău, îţi recomandăm să îl ţii acasă şi să iei legătura cu medicul de familie cât mai repede”, afirmă aceştia.
Ministerul Sănătății a mai anunțat că și persoanele care suferă de diabet se pot vaccina anti-COVID-19
Ministerul Sănătății a anunțat, pe pagina oficială de Facebook, că vaccinurile dezvoltate de Pfizer/BioNTech, Moderna și AstraZeneca pot fi administrate și persoanelor care suferă de diabet, indiferent de tipul bolii.
Conform Strategiei Naționale de Vaccinare, românii bolnavi de diabet se pot imuniza acum, în cadrul etapei a 2-a. În plus, specialiștii le recomandă acestor pacienți să se vaccineze, în special pentru a fi feriți de o formă severă a bolii.
„Vaccinarea împotriva COVID-19 este foarte importantă pentru pacienţii cu diabet, din cauza riscului crescut al acestora de a face o formă severă a bolii. Pacienţii cu diabet au fost incluşi în studiile clinice ale celor trei companii, fără a fi înregistrate probleme de siguranţă”, a anunțat Ministerul Sănătății pe pagina de Facebook.
Ce reguli trebuie să respecte diabeticii
După ce li se administrează serul, cei bolnavi de diabet trebuie să respecte câteva reguli de bază, pentru a evita eventualele efecte adverse care pot să apară.
„În primele 48 de ore după vaccinare, este recomandat ca pacienții cu diabet să își monitorizeze cu atenție glicemia și să se hidrateze adecvat”, a mai precizat Ministerul Sănătății.
Virgil Musta, despre contraindicațiile la vaccinare
„Contraindicații relative prezintă cei care au în antecedente șoc anafilactic sau reacții alergice severe sau care la prima doză au prezentat o reacție alergică, este recomandabil să se ia legătura cu medicul alergolog pentru a lua decizia comună. Mai sunt precauții care trebuie luate la cei cu tratament anticoagulant și mai este o contraindicație relativă și anume persoane cu infecție febrilă, ceea ce înseamnă febră peste 38,5 grade. Acestea ar fi recomandabil să amâne vaccinarea până după trecerea puseului febril”, spune medicul Virgil Musta.