Reacția unui italian la prestația europarlamentarului român Diana Șoșoacă: ”Este o forță a naturii!” – VIDEO
Intervenția parlamentarului european, Diana Șoșoacă, a trezit reacții nu numai din partea românilor. Un italian a numit-o ”o forță a naturii”, spunând că de asemenea politicieni are nevoie și Italia.
Vă aducem aminte faptul că Diana Șoșoacă s-a aflat în centrul atenției în Parlamentul European după ce a intervenit acuzându-o pe Ursula von Der Leyen de faptul că a fost netransparentă legat de campania de vaccinare din pandemia de COVID-19.
Reacția unui italian la prestația europarlamentarului român Diana Șoșoacă: ”Este o forță a naturii!”
Într-un videoclip publicat pe rețeaua TikTok, un italian are o reacție la intervenția europarlamentarului român, Diana Șoșoacă explicând faptul că românca este pur și simplu o forță a naturii:
”Sunt convins că românii sunt mândri că au o femeie cu bile în Parlament. Vorbesc de Diana Șoșoacă și vă arăt un filmuleț unde se aruncă” împotriva oamenilor din Parlament, unde vrea să-și apere țara, poporul ei, România vrea să o apere. Nu ca parlamentarii noștri care pleacă capul în fața tuturor și îi tratează cu fundul pe toți italienii. Vor să-i închidă gura, dar e greu să îi închizi gura unei asemenea femei. Și mai presus de orice, vrea să-și apere pământul, poporul, România. Ceea ce politicienii noștri italieni nu știu să facă, nu vor să facă. Aceasta este o forță a naturii. Nu pisica moartă de aici. Diana cea mare! Vrea să-i distrugă pământul.” explică italianul în clipul publicat pe TikTok.
Diana Șoșoacă, discurs manifest în Parlamentul European
Diana Șoșoacă a declarat pe18 iulie 2024 că Parlamentul European și-a arătat adevărata natură: o instituție care cenzurează și reduce la tăcere vocile opuse dictaturii birocratice și atacurilor asupra valorilor esențiale ale națiunilor europene.
În cadrul intervenției sale, Diana Iovanovici-Șoșoacă a ridicat o icoană religioasă, reprezentând legătura profundă dintre credința românilor și identitatea lor națională. Ea a criticat dur politicile Uniunii Europene, în special modul de gestionare a pandemiei și politicile de integrare forțată, considerând că acestea pun în pericol suveranitatea națională.
„Parlamentul European și Ursula von der Leyen trebuie să înțeleagă că nu vom accepta niciodată dictatura Bruxelles-ului! Ați ucis oameni și ați suprimat libertăți fundamentale! Românii nu vor îngenunchea în fața tiraniei birocratice! Acest act de cenzură și de abuz de putere reprezintă o insultă la adresa democrației și a dreptului fundamental la libera exprimare a opiniei. Denunțăm cu fermitate această acțiune și cerem respectarea imediată a drepturilor fundamentale ale tuturor reprezentanților aleși. Parlamentul European și Ursula von der Leyen trebuie să răspundă pentru aceste abuzuri și pentru suprimarea vocilor care apără valorile tradiționale și libertățile fundamentale ale cetățenilor europeni. Nu vom tăcea! Credința și libertatea sunt mai presus de orice cenzură!”, a declarat Diana Iovanovici-Șoșoacă înainte de a fi escortată forțat din sală.
Așadar, se poate vedea că prestația europarlamentarului Diana Șoșoacă nu a trecut neobservată în rândul cetățenilor europeni, iar un italian o numește ca fiind o forță a naturii.