Reabsorbția tubulară: Aparatul excretor
În cadrul aparatului excretor, la nivelul nefronilor are loc atât reabsorbția, cât și secreția tubulară, un fapt ce menține valori normale ale substanțelor în sânge.
Soluția se s-a filtrat la nivelul glomerulului va traversa tubii uriniferi, iar în tot acest traseu pe care îl vor parcurge, treptat se vor absorbi sau secreta unele substanțe. Toate aceste procese sunt selective, iar lichidul ce rezultă în urmă lor va ajunge în pelvisul renal sub forma unei urine finale.
La nivelul rinichilor au loc procese de absorbție și de secreție
Ce este reabsorbția tubulară
Cei mai mulți compuși din urina primară încă pot fi considerați ca fiind substanțe utile. Acestea sunt recuperate de organism prin mecanismul de reabsorbție tubulară. Celulele ce formează tubii uriniferi sunt special adaptate la această funcție, atât morfologic, cât și biochimic.
Biochimic, la nivelul membranei celulare prezintă pompe metabolice pentru a facilita transportul activ, cel cu consum de energie ce nu depinde de gradientul de concentrație. Morfologic, celulele nefronului, nefrocitele, prezintă mulți microvili (mică prelungire permanentă a plasmaleimei), iar datorită acestora, partea activă crește considerabil. În timp ce la baza celulei se găsesc o mulțime de mitocondrii pentru a forma ATP-ul necesar funcționării pompelor. Deci nefrocitele sunt mari consumatoare de energie.
Doar 4% din apă este absorbită în restul zonelor
Cum se manifestă transportul pasiv
Conform legilor fizicii, difuziunea și osmoza (în gradiente chimice, electrice și electrochimice) reprezintă schimbul de substanțe dintre 2 medii, fără consum de energie. De asemenea, se poate adăuga și faptul că dacă într-o parte există o presiune hidrostatică mai mare, atunci, tot în virtutea legilor fizicii, se va încerca echilibrarea celor 2 medii.
Nu există vreo limită pentru acest tip de transport, iar prin aceste mecanisme se absoarbe apa (osmotic), ureea (chimic) și electroliții de sodiu sau clor (electric și electrochimic). Fapt ce facilitează foarte mult funcțiile nefrocitelor.
Urina primară, înainte de reabsorbții este de 180L pe zi
Reabsorbția de apă
În cadrul nefronului, toate segmentele sale sunt capabile de a reabsorbi apa și de a o pune înapoi în circulația sangvină. Ceea ce este important de menționat este că chiar dacă toate părțile pot face asta, proporțiile sunt diferite. Astfel, în tubul contort proximal se va filtra 80% din apă, iar această absorbție este una obligatorie. Apa este atrasă în interstiții ca urmare a reabsorbției tubulare a unor substanțe (săruri, glucoză, compuși utili).
Tubii contorți distali, alături de tubii colectori sunt responsabili de reabsorbția a 15% din apă, aceasta fiind una ce variază în funcție de nivelul de hidratare al organismului. Hormonul antidiuretic (ADH) este responsabil de realizarea acestei reabsorbții. Dacă acesta e scăzut, reabsorbția nu se va mai produce și se pot elimina chiar 20-25 L de urină în doar o zi.
Urina finală va circula în tubii colectori până la calicele mici
Atunci când acesta este în condiții normale, se va elimina doar 1,8 L de urină concentrată zilnic. Iar restul de procente până la 99%, respectiv 4% se absoarbe în restul zonelor. O influență în această absorbție facultativă este dată și de cantitatea de electroliți precum sodiu și potasiu.
Transportul activ
Travaliul metabolic al nefrocitului și determină proprietățile selective a transportului activ. Acesta presupune consum de energie și oxigen, spre deosebire de procesele pasive. Forța pompelor metabolice este limitată întrucât o substanță se poate transporta doar pe unitate de timp. La rinichi doar cele utile se absorb, cataboliții vor rămâne în urină. Prin acest transport activ (reabsorbția tubulară) se vor extrage glucoza, aminoacizii, polipeptidele, unele vitamine și unele săruri.