Răzvan Simion și Daliana Răducan s-au căsătorit în secret? Iată detaliul care i-a pus pe gânduri pe internauți

de: Bianca Rebegea
20:00, 12 iul. 2021

Răzvan Simion și Daliana Răducan au mers recent într-o vacanță de vis împreună, iar dovada stă și în postările pe care le-au făcut pe rețelele de socializare. Cei doi amorezi se simt foarte bine împreună și au ales să le arate internauților la ce activități iau parte.

Potrivit postărilor de pe Instagram, matinalul de la ”Neatza” și Daliana Răducan au luat parte la o escapadă romantică la Atena. Cei doi s-au fotografiat și s-au filmat în diferite ipostaze. Însă, într-una dintre fotografii, internauții au putut să sesizeze un detaliu important din relația lor: oare cei doi au luat decizia să facă un legământ în fața lui Dumnezeu, departe de ochii curioșilor? ”Only Gods” (n.r. ”Doar zeii…”), este mesajul scris de Răzvan Simion în dreptul imaginii în care apare sărutând-o pe obraz pe cea care îi este parteneră.

Mai mult decât atât, Răzvan Simion a fost și un susținător al echipei de fotbal din Italia, la Euro 2020. A fost nedezlipit de micul ecran seara trecută, când a avut loc Finala Campionatului European.

Răzvan Simion și Daliana Răducan locuiesc împreună

Daliana este arhitect de design interior. Aceasta a făcut parte din echipa ”Visuri la Cheie”, de la Pro TV, dar, de câțiva ani, lucrează pe cont propriu, având un birou pe Strada Paris, din București. Potrivit informațiilor din presă, Răzvan Simion și Daliana Răducan locuiesc împreună și relația lor merge ca pe roate.

„Îmi place să mă descriu ca având un ochi de artist și un ochi de arhitect riguros, fiind în același timp creativ, dar cu un accent imens pe fiecare detaliu important. Scopul meu este să găsesc locul dulce dintre exuberanță și simplitate – căutând confort, circulații fluide, detalii, armonie, simetrie și tehnologie discretă”, se autodescrie Daliana pe site-ul său.