Războiul din Ucraina s-ar putea extinde în Europa. Este anunţul momentului
Războiul din Ucraina s-ar putea extinde în Europa, sau chiar în întreaga lume, a avertizat duminică, preşedintele Bulgariei, Rumen Radev, potrivit DPA. Exploziile din Ucraina nu încetează sub nicio formă, iar „riscul ca acest război să escaladeze într-unul paneuropean şi chiar mondial este real”, a spus Radev.
El a adăugat că se teme că ”ţara noastră, căminele noastre, copiii noştri şi natura vor cădea victime ale acestei escaladări”, potrivit Agerpres.
Războiul din Ucraina s-ar putea extinde în Europa
Considerat a fi un politician prorus, preşedintele bulgar a estimat în continuare că este o ”datorie patriotică” să nu permită implicarea Bulgariei în războiul din Ucraina. El este în opoziţie la acest capitol cu premierul bulgar, pro-occidentalul Kiril Petkov, care vrea ca Bulgaria să furnizeze arme Ucrainei.
Coaliţia guvernamentală liberal-socialistă cvadripartită este divizată în chestiunea ajutorului militar pentru Ucraina. Socialiştii ameninţă cu părăsirea guvernului dacă acesta decide să livreze Ucrainei arme şi muniţii. Parlamentul de la Sofia este aşteptat să se pronunţe miercuri dacă susţine sau nu oferirea unui astfel de ajutor pentru Ucraina.
Armata ucraineană a anunţat că a lansat din nou atacuri cu rachete asupra Insulei Şerpilor din Marea Neagră, ocupată acum de trupele ruse, scrie DPA.
Nu la mult timp de la invazia Rusiei în Ucraina, Insula Șerpilor a fost întru totul revendicată de forțele ruse.
Totuși, ucrainenii încearcă să atace de mai multe ori. Mai multe sisteme antiaeriene şi o unitate de comunicaţii au fost distruse în aceste atacuri, afirmă Comandamentul Sud al armatei ucrainene.
Acesta mai susţine că 42 de soldaţi ruşi au fost ucişi în raidurile cu rachete asupra Insulei Şerpilor.
În data de 9 mai, războiul din Ucraina nu se va încheia. Ce a declarat Serghei Lavrov
Ministrul de externe rus a declarat că pe 9 mai, războiul din Ucraina nu se va încheia. În cadrul unui interviu acordat presei din Italia, Serghei Lavrov a precizat că „Militarii noştri nu îşi vor ajusta artificial acţiunile la vreo dată anume, inclusiv la Ziua Victoriei”. Oficialul rus făcând bineînţeles referinţă la data de 9 mai 1945, atunci când ruşii comemorează capitularea naziştilor în fata Aliaţilor, printre care şi Uniunea Sovietică.
„Ritmul operaţiunii din Ucraina depinde, în primul rând, de necesitatea de a minimiza posibilele riscuri pentru populaţia civilă şi militarii ruşi”, a adăugat el.
Menţionăm faptul că de obicei, Rusia sărbătoreşte Ziua Victoriei cu mare fast, o uriaşă paradă militară defilează prin centrul Moscovei iar preşedintele Vladimir Putin tine un discurs salutând rolul principal al ţării în înfrângerea fascismului în Europa.