Raul vorbește 10 limbi străine și a fost admis la facultate! Ce proiecte are puștiul în vârstă de 15 ani

de: BZI.ro
11:33, 14 nov. 2024

Raul vorbește 10 limbi străine și a fost admis la facultate. Anul trecut, Raul Babi a uimit lumea cu abilitățile sale de a vorbi șapte limbi străine. Acum, băiatul în vârstă de 15 ani vorbește fluent 10 limbi străine și a fost deja admis la facultate.

Raul vorbește 10 limbi străine și a fost admis la facultate!

Raul Babi a uimit cu genialitatea sa de a învăța cu ușurință limbi străine încă de la vârsta de 3 ani. Această abilitate de a absorbi și înțelege esența culturală a fiecărei limbi l-a transformat într-un veritabil ambasador intercultural.

Tânărul genial se poate exprima fluent în engleză, italiană, spaniolă, germană, greacă, armeană, turcă, chineză, sanscrită și ebraică. Adolenscetul a primit o recunoaștere rară din partea Universității de Vest din Timișoara, fiind admis fără concurs la Facultatea de Litere și se înscrie în campania „100 de tineri pentru dezvoltarea României” a Fundației Dan Voiculescu.

Talentul său l-a pus pe radarul unor importante familii nobiliare din Italia care i-a oferit titlul de Cavaler al Ordinului Dinastic al Familiei Agricola (SMOSSAN). El a fost decorat cu medalia de Loialitate a Casei Imperiale Braziliene din partea Prinţului Don Pedro Bourbon de Orleans şi Ragazza.

Raul este de asemenea Cavaler al Ordinului Legio Lineata, acordat de Casa Ducelui de Bojano din Italia.

Recent, Universitatea de Vest din Timișoara, prin rectorul Marilen Pirtea, i-a acordat o Diplomă de Merit recunoscută de Senatul universitar, oferindu-i un loc asigurat la Facultatea de Litere, Istorie, Filosofie și Teologie.

Ce vrea să facă Raul Babi în viitor

În ciuda ușilor deschise de aptitudinile sale excepționale, Raul a făcut o alegere surprinzătoare pentru un tânăr cu un astfel de talent: a decis să rămână în România.

Deși perspectivele academice din străinătate sunt atractive pentru mulți tineri talentați, Raul își dorește să contribuie la dezvoltarea țării sale.

„Simt o conexiune puternică la toate nivelurile cu aceste locuri binecuvântate de Dumnezeu și nu dintr-un motiv fals patriotic, ci pur și simplu pentru că iubesc să fiu acasă înconjurat de oameni de valoare, dar și pentru că nu mă pot imagina vorbind într-o altă limbă întreaga mea viață” a declarat Raul, subliniind atașamentul său față de România și dorința de a construi un viitor aici.

În prezent, Raul este Președintele Consiliului Școlar al Elevilor din cadrul Liceului Teoretic Internațional de Informatică din Constanța și Ambasador pentru Constanța al organizației „Girl Up”, prin care sprijină și promovează egalitatea de gen. În ciuda tinereții sale, Raul își dedică timpul pentru a inspira generația lui, promovând valori esențiale pentru o societate modernă și echilibrată.

Chiar dacă este atât de talentat și are multe abilități ce îi permit accesul la burse prestigioase în străinătate, Raul nu se vede trăind în altă parte decât în România. Tânărul își dorește să studieze dreptul, dar mărturisește că încă explorează și alte opțiuni academice.

Raul Babi este mai mult decât un copil-minune. El este un ambasador al cunoașterii și un model de perseverență pentru tinerii care aspiră să facă o schimbare nu doar în România, ci și în întreaga lume. Raul vorbește 10 limbi străine și a fost admis la facultate.