Rata șomajului a fost scăzută și în luna iulie 2022. A crescut numărul persoanelor angajate în diverse domenii de activitate
Rata șomajului din Iași s-a menținut scăzută și în luna iulie 2022, în jurul cifrei de 2,8 la sută. Anul acesta s-au făcut mai multe angajări prin intermediul AJOFM Iași, comparativ cu aceeași perioadă a anului precedent
Rata șomajului din Iași a fost scăzută în luna iulie 2022, fiind în jurul valorii de 2,8 la sută. Potrivit specialiștilor din domeniul muncii, măsurile prin care s-au acordat ajutoare financiare au contribuit la menținerea unui număr mic de șomeri. Faptul că s-au angajat mai multe persoane în acest an, comparativ cu aceeași perioadă a anului precedent, a contribuit la menținerea unei rate scăzute a șomajului. Peste 3.000 de persoane au fost încadrate în muncă în anul 2022, după ce au solicitat ajutorul specialiștilor Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Iași.
În funcție de rezidență, din totalul persoanelor încadrate în muncă, cele mai multe provin din mediul urban. Ieșenii din mediul rural care s-au angajat cu ajutorul AJOFM au ales domenii precum comerț, agricultură sau HoReCa. Din punctul de vedere al nivelului de pregătire pentru care s-a identificat un loc de muncă, cele mai multe persoane care s-au angajat au studii profesionale.
Rata șomajului din Iași a fost scăzută în 2022
Specialiștii din Iași mai spun că o mare parte din șomerii care și-au căutat un loc de muncă s-au angajat. Ieșenii care vor să își găsească mai ușor un loc de muncă se pot înscrie la cursurile de reconversie profesională organizate de Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM). În această perioadă, se organizează cursuri pentru 22 de meserii.
Astfel, ieșenii pot să devină specialiști în domeniul HoReCa și să urmeze cursurile de bucătar, ospătar, ajutor de bucătar, cameristă sau recepționer. De asemenea, pentru posturile de frizer, coafeză, instalator de instalații tehnico-sanitare și de gaze sau de electrician constructor se organizează cursuri, dar și pentru confecționer tâmplărie de aluminiu și mase plastice ori agent de securitate. Alte meserii pentru care se organizează cursuri de reconversie profesională sunt contabil, specialist în resurse umane sau femeie de serviciu și îngrijitor de spații verzi.
Doar 17 refugiați ucraineni s-au angajat în Iași
Pentru integrarea pe piața muncii, persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă înregistrate în baza de date a AJOFM Iași beneficiază de pachete personalizate de măsuri active prevăzute de Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă, modificată și completată. Refugiații ucraineni care vor să se angajeze în Iași nu au nevoie de un aviz pentru o perioadă de maximum 9 luni într-un an calendaristic. Pentru a se putea angaja cu ușurință, ucrainenii vor beneficia de un program de formare profesională asigurat. După dobândirea unei forme de protecție internaţională, aceștia se pot înregistra în evidențele AJOFM Iaşi. Acest lucru se datorează Legii nr. 200/2020 pentru completarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România şi a Ordonanţei Guvernului nr. 25/2014 privind încadrarea în muncă şi detaşarea străinilor pe teritoriul României şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative privind regimul străinilor în România.
Pe de altă parte, rata scăzută a șomajului din Iași a fost susținută de programele de susținere a angajaților și antreprenorilor.