Randi elucidează misterul! Are sau nu iubită? Ce spune artistul despre fetele care, în realitate, nu arată ca pe Instagram
De curând, când a fost invitat în cadrul unui podcast, Randi declara cu sinceritate că nu a iubit niciodată. Acum, în cadrul unui interviu pe care l-a acordat pentru Antena Stars, artistul a elucidat misterul. A spus dacă are sau nu iubită în prezent.
Randi este unul dintre cei mai iubiți artiști din România și se bucură de succes pe plan profesional. De-a lungul anilor, artistul a preferat să își țină viața privată departe de ochii curioșilor. A avut o relație asumată în urmă cu aproape un deceniu, iar de atunci a preferat să nu se mai afișeze cu nicio domnișoară.
Are sau nu Randi iubită în prezent?
În cadrul unui interviu pe care l-a acordat recent pentru Antena Stars, Randi a spus că în prezent e focusat pe viața profesională și nu se gândește prea mult la viața sentimentală.
„Nu am avut timp deloc să mă gândesc la asta… Aș zice însă că maturitatea e cea mai importantă, de acolo vin toate: înțelegerea, iubirea, toate legăturile profunde de care avem nevoie ca să rezistăm în timp, pentru că majoritatea relațiilor după 2-3 ani sunt gata. Va veni și timpul pentru relații de genul ăsta. Nu știu pe ce plan e viața sentimentală, dar mă gândesc mai puțin la ea.”, a spus Randi.
Întrebat cum dorește să întâlnească o femeie, dacă în mediul online sau în persoană, Randi a mărturisit că nu mai are preferințe în acest sens.
„Nu mai am preferințe în sensul ăsta. Realizez că nu mai e ceva ieșit din comun sau anormal să vorbești prima oară în mediul online și apoi să te întâlnești cu omul. Important e să îl vezi față în față și să fie cel care pretinde că e pe Instagram sau unde îl cunoști. Știm cu toții că uneori sunt mari diferențe între cei de pe internet și cei care sunt în realitate. Nu am prefetințe, important e să fie autentic.”, a mai spus Randi.
Ce ar fi făcut Randi dacă nu ar fi fost artist
În cadrul unui interviu pe care l-a acordat cu ceva vreme în urmă, Randi a dezvăluit ce meserie ar fi ales dacă nu ar fi fost cântăreț.
„În publicitate mi-ar fi plăcut să lucrez, tot într-un domeniu creativ. Să creez concepte”, a spus Randi, la Antena Stars.