Ramona Olaru și Cătălin Cazacu, pregătiți de nuntă? Cei doi au gânduri serioase
Ramona Olaru și Cătălin Cazacu trăiesc o frumoasă poveste de dragoste de mai bine de șase luni și s-ar părea chiar că au planuri serioase de viitor. Fostul prezentator TV pare decis mai mult ca oricând să renunțe la burlăcie, având în vedere chiar nunta pentru 2022. Totuși, frumoasa asistentă de la Neatza cu Răzvan și Dani nu a anunțat încă nimic despre vreo eventuală căsătorie.
Cătălin Cazacu pare decis să renunțe pentru totdeauna la burlăcie, dorind să facă marele pas alături de Ramona Olaru. Motociclistul este mai îndrăgostit ca niciodată și trăiește una dintre cele mai frumoase perioade din viața lui, alături de frumoasa asistentă TV. Chiar dacă cei doi și-au oficializat relația de mai puțin de jumătate de ani, vedeta Kanal D este pregătit chiar să facă nunta în acest an.
Ramona Olaru și Cătălin Cazacu, pregătiri de nuntă?
Noul An l-a prins pe Cătălin Cazacu pe meleaguri străine, în Zanzibar, în compania persoanei iubite. Înainte de a petrece câteva zile bune departe de aglomerația din Capitală, campionul motociclist a dezvăluit ce planuri are pentru perioada care urmează. Pe lângă faptul că vrea să se reîntoarcă pe pistă și să ajungă din nou pe podium, bărbatul este pregătit să-și întemeieze și o familie cu Ramona Olaru.
„2022 vine cu planuri bune, nu am uitat că sunt sportiv de performanță și încerc să le îmbin și să mă reîntorc pe pistă și să recuceresc titlul de campion, pe care nu-l mai am de 2 ani și pe care l-am avut 17 ani de zile și, cine știe? Nu mai sunt burlac ca anul trecut pe vremea asta și s-ar putea să avem și o nuntă. Bine, asta dacă Ramona care este aici lângă mine acceptă”, a mărturisit Cătălin Cazau, într-o emisiune TV.
Ramona Olaru nu prea se grăbește să se recăsătorească
Și dacă partenerul ei își dorește de la anul 2022 o nuntă, nu același lucru putem spune și despre frumoasa asistentă TV, Ramona Olaru. Vedeta TV pare că nu se grăbește să ajungă din nou în fața ofițerului de stare civilă, chiar dacă îl cunoaște de ani buni pe actualul ei iubit.
„Îmi doresc să pun în aplicare, în anul ce vine, toate lecțiile pe care le-am învățat în anul ce tocmai se încheie! Și să pun pe picioare noul proiect, despre care momentan nu vorbesc, până nu se leagă! Și cam atât! A fost un an plin cu de toate!”, a precizat Ramona Olaru, la sfârșitul anului trecut.
Este binecunoscut faptul că asistenta de la Neatza cu Răzvan și Dani are deja o căsnicie la activ. Aceasta a fost căsătorită cu Bogdan Olaru timp de 3 ani, divorțul dintre cei doi fiind pronunțat în 2019. Însă, cum a trecut ceva timp de atunci, cine știe, poate că până la urmă vom avea o nuntă între Ramona Olaru și Cătălin Cazacu.