Ramona Olaru iubește din nou? Detaliul care arată că ar fi într-o relație | FOTO

de: Denisa Madalina
13:45, 03 aug. 2024

Ramona Olaru are un nou iubit? Deși cu doar câteva zile în urmă spunea că nu este într-o relație, asistenta de la Neatza cu Răzvan și Dani și-a cam pus fanii pe gânduri. A lăsat la vedere un detaliu care le-a cam dat de gândit fanilor.

Ramona Olaru a fost întotdeauna o persoană asumată atunci când a venit vorba despre viața personală. Asistenta TV de la „Neatza cu Răzvan și Dani’ este activă în mediul online, acolo unde își ține fanii la curent cu lucrurile care se întâmplă în viața ei.

E sau nu Ramona Olaru într-o relație?

De curând, Ramona Olaru a făcut publică o imagine în care apare mâna unui bărbat, lucru care i-a făcut pe fani să se întrebe dacă nu cumva vedeta e într-o relație și simte din nou fluturi în stomac.

În fotografia făcută publică pe InstaStories, asistenta TV de la „Neatza cu Răzvan și Dani’ pare că a avut o întâlnire romantică. În imaginea în care a făcut o poză desertului apare, în partea stângă sus, mâna unui bărbat.

Și cu nouă ore în urmă Ramona Olaru a făcut publică în care apare o siluetă de bărbat.

Ce declara Ramona Olaru cu câteva zile în urmă, când a fost întrebată dacă are iubit

Cu câteva zile în urmă, în cadrul unui interviu pe care l-a acordat pentru Antena Stars, Ramona Olaru spunea că e o femeie singură, însă a recunoscut că din când mai iese în oraș să ia masa cu diverși bărbați.

„Mi-am dat seama că nu trăim un milion de ani aici, mai avem câteva zeci și ar cam trebui să profităm de ei la maximum. Am ales să fiu fericită în loc să mă gândesc la lucruri negative. Aleg să iau ce e bun din fiecare zi și din fiecare moment și din fiecare eveniment care apare în fiecare zi. Ramona Olaru se iubește întâi pe ea și iubește dacă are pe cine. Iubește și dacă nu are pe cine, pentru că sunt un om foarte bun. Momentan sunt singură, mă mai întâlnesc cu câte un bărbat, mai merg și eu la cină, dar sunt singură. Nu sunt într-o relație. (…) Vedem din toamnă dacă o să fiu cuplată sau cu cineva.”, a mai declarat Ramona Olaru.