Râia la câini: Cum să ai grijă de animăluțul tău
Râia reprezintă o boală de piele provocată de acarieni, care afectează mai multe animale printre care și câinii. Râia la câini este cauzată de unul dintre cei trei acarieni microscopici Demodex, Sarcoptes și Cheyletiella.
În funcție de acarianul care a produs râia gravitatea și simptomele diferă. De asemenea, și tratamentele pentru râie variază în funcție de tip și de severitate.
Tocmai de aceea, este foarte important să mergeți cu patrupedul la un control medical în momentul în care ați constatat că acesta are râie. În urma unui examen fizic, medicul veterinar va lua mostre de piele infectată, va stabili un diagnostic și va prescrie tratamentul pentru respectivul tip de râie.
Râia la câini: Demodex sau „râia roșie“
Una dintre cele mai des întâlnite forme de râie este cea demodex, denumită și „râia roșie“. Aceasta este provocată de acarienii transferați de la mamă la pui în primele zile de viață. Acarienii Demodex sunt prezenți la toți câinii, dar în cele mai multe cazuri nu provoacă probleme. Această formă de râie mai poartă și denumirea de „roșie“ deoarece produce iritații ale pielii și căderea părului în aceste zone. Demodex poate fi localizată într-o singură zonă sau răspândită pe tot corpul. Râia produsă de Demodex nu este contagioasă și nu poate fi transferată la om.
Atunci când acarienii sunt doar în unul sau două locuri pe piele, râia este demodectică localizată și se prezintă sub forma unor zone exfoliate de piele, de obicei pe fața câinelui. Aceasta este cea mai frecvent întâlnită la pui și nu necesită tratament special
Dacă este prezentă pe zone mari sau peste tot corpul câinelui, poartă denumirea de râie demodectică generală. Aceasta produce iritații mari pe piele și mâncărimi puternice. Când câinele se scarpină, se pot forma leziuni care sunt susceptibile la infecții bacteriene neplăcute. Acest ti pde râie apare de obicei la câinii cu sisteme imunitare scăzute și necesită tratament special.
Forma cea mai gravă de râie demodectică este subdermatita demodectică și apare numai la picioare și este însoțită de o infecție bacteriană. Acest tip de râie este dificil de diagnosticat ți tratat.
Râia sarcoptică
Râia sarcoptică, denumită și scabie la câini, este cauzată de acarieni microscopici care sunt ușor de transferat de la gazdă la gazdă, inclusiv la oameni.
Simptomele sunt asemănătoare cu cele ale infestării cu purici și implică mușcături excesive și leziuni la nivelul pielii, subțierea și pierderea părului, dar și apariția unor răni deschise.
Simptomele râiei sarcoptice apar de obicei la o săptămână după expunere. În plus, câinele devine neliniștit și se scarpină frenetic.
În acest caz trebuie intervenit rapid pentru a nu se extinde pe tot corpul și devenind mai rezistentă la tratament.
Erupție cutanată cauzată de „mătreața umblătoare“
Cheiletieloza, râia Cheyletiella sau „mătreața umblătoare“, este cauzată de acarienii ce trăiesc pe suprafața pielii și duce la o erupție cutanata roșiatică și o piele solzoasă, care se răspândește de-a lungul gâtului și a coloanei vertebrale a animăluțului dumneavoastră. Cheiletieloza poate provoca mâncărimi intense, fiind foarte contagioasă pentru alți câini.
Acest tip de râie poate fi transmis și oamenilor, provocând mâncărimi, erupții cutanate pe brațe, trunchi și fese. Cheyletiella supraviețuiește mai mult de 10 zile iar simptomele dispar dup ce cățelul a fost tratat.
Tratamente pentru râie
Pentru a împiedica răspândirea trebuie în primul rând să țineți izolat de ceilalți câinele care are râie. Locul unde este ținut cățelul trebuie să fie în siguranță și la loc cald. Amicului dumneavoastră blănos asigurați-i hrană, apă, așternuturi și jucării în timp ce este izolat.
Deoarece oamenii se pot infecta cu acarieni, este recomandat să vă protejați prin purtarea mănușilor atunci când administrați tratamentul. Tratamentul depinde de tipul de râie pe care îl are, iar acest lucru poate fi determinat numai cu certitudine de către un medic veterinar specialist.
În anumite cazuri se recomandă băi speciale, medicamente pe bază de prescripție medicală sau chiar injecții pentru a se trata.
Râia poate provoca stres câinilor din cauza mâncărimii și izolării și de aceea trebuie să faceți lucruri care îl vor ajuta să-și păstreze calmul.