Rafalele de vânt au creat pagube la Iaşi. Un copac s-a rupt şi a căzut peste un autoturism marca Audi – EXCLUSIV, FOTO

de: BZI.ro
09:28, 18 ian. 2022

În această dimineaţă, 18 ianuarie 2022, rafalele de vânt au creat probleme în municipiul Iaşi. Un copac de dimensiuni mări a fost rupt şi a căzut peste un autoturism marca Audi. Incidentul a avut loc în cartierul Nicolina. Din fericire, nu s-au raportat victime. În aceste momente este aşteptat un echipaj de intervenţie pentru a debloca drumul.

„Potrivit unei informări emise de Comitetul Județean pentru Situații de Urgență, din 17 ianuarie 2022, de la ora 16.00, până pe 18 ianuarie 2022, la ora 20.00, și Municipiul Iași se află sub o avertizare meteorologică COD GALBEN de intensificări ale vântului, care atinge 65 – 70 km / h și pe arii restrânse chiar 85 km / h. În Municipiul Iași nu au apărut probleme majore.

Un incident a fost semnalat în cursul nopții pe strada Orientului, nr. 21, unde un copac a fost doborât de rafalele de vânt și a avariat două autoturisme. La fața locului au intervenit echipele Inspectoratului pentru Situații de Urgență al Județului Iași, care au îndepărtat copacul, precum și echipajele Poliției Locale Iași, care au restricționat circulația pe parcursul intervenției.

În cursul acestei dimineți echipele Servicii Publice SA au intervenit pe strada Mănăstirii (un copac căzut pe spațiul verde), șoseaua Albineț (un copac căzut pe carosabil), șoseaua Tudor Neculai (un arbore care a avariat un semn de circulație) și aleea Ghica Vodă (un copac prăbușit pe spațiul verde). Municipalitatea intervine prompt pentru remedierea problemelor cauzate de vânt și face apel la ieșeni ca în perioada de avertizare meteorologică să își asigure bunurile”, au transmis reprezentanții Primăriei Iași.

Sursă foto: Radar Iași.

Rafalele de vânt au creat probleme în mai multe zone din municipiul Iași

Primarul Iașului, Mihai Chirica, a transmis în urmă cu doar câteva zile că în mai multe zone din municipiu din cauza rafalelor puternice de vânt a fost necesară intervenția autorităților.

„În urma rafalelor puternice de vânt din noaptea trecută am fost nevoiți să intervenim in diferite zone ale orașului cum ar fi: zona aeroport, Copou , Tătărași, etc..
Vom continua intervențiile pe tot parcursul zilei”, a transmis primarul municipiului Iași, Mihai Chirica.

Vremea în Iași la începutul săptămânii

Marți, 18 ianuarie 2022, ieșenii vor avea parte de o vreme închisă, cu valori cuprinse între o minimă de minus 3 grade Celsius și o maximă de 1 grad Celsius. Pot apărea ninsori, în timp ce vântul va sufla în rafale. Spre seară, vremea va fi în general senină, în timp ce vântul va sufla cu putere, iar șansele de precipitații vor fi ceva mai reduse.

Miercuri, 19 ianuarie 2022, ieșenii vor avea parte de o vreme închisă, cu valori cuprinse între o minimă de minus 2 grade Celsius și o maximă de 2 grade Celsius. Cerul va fi parțial noros, vântul va sufla cu putere, în timp ce șansele de precipitații vor fi ceva mai reduse. Spre seară, vremea la Iași se va menține închisă. Vântul va sufla moderat, în timp ce șansele de precipitații se vor menține destul de scăzute.

Joi, 20 ianuarie 2022, vremea se va menține închisă. Temperatura aerului va fi cuprinsă între o minimă de minus 3 grade Celsius și o maximă de 6 grade Celsius. Cerul va fi parțial noros, șansele de precipitații vor fi scăzute, iar vântul va sufla moderat. Spre seară, vremea se va menține închisă, în timp ce șansele de precipitații vor fi scăzute, iar vântul va sufla slab până la moderat.