Raed Arafat, reacție dură la postările antivacciniste de pe reţelele de socializare! Romanii au fost minţiţi

de: BZI.ro
09:15, 18 oct. 2021

Secretarul de stat în MAI, Raed Arafat a vorbit, în cadrul unui interviu la un post de televiziune despre dezinfomările de tip antivaccinist care circulă pe reţelele de socializare. Arafat este de părere că romanii au fost minţiţi de persoane rău intenţionate şi care nu au studii în domeniu.

Pe de altă parte, șeful DSU consideră că informaţiile false au fost răspândite mult mai eficient decât informaţiile adevărate și că răspândirea informaţiilor false nu are legătură cu libera exprimare.

Raed Arafat consideră că romanii au fost minţiţi de postările antivacciniste de pe reţelele de socializare

Mesajele de tip dezinformare au fost mult mai eficiente decât cele care îndemnau oamenii să se vaccineze. Raed Arafat este de părere că în acest fel romanii au fost minţiţi şi nu s-au vaccinat pentru că au ascultat de fake news-urile apărute pe reţelele de socializare. Pe de altă parte, Arafat este de părere că şi televiziunile au o parte din vină pentru că au invitat persoane care au răspândit informaţii false:

„Sunt oameni care răspândesc știri false în timpul unor dezbateri de la unele televiziuni, care invită astfel de persoane, iar aceste persoane vin cu teorii împotriva vaccinării, se pronunță împotriva oricărei măsuri luate de autorități pentru a limita răspândirea bolii, ba unii chiar au ajuns să nege existența pandemiei, deși este recunoscută de o lume întreagă”, a spus Raed Arafat.

Acest lucru vine și în contextul în care tocmai premierul Florin Cîțu a declarat că de la bugetul de stat nu s-a investit niciun leu pentru campania de vaccinare. Acest lucru putând fi o problemă la nivel de percepție publică.

Mesajele antivaccinare nu pot fi catalogate drept libertate de exprimare

Raed Arafat consideră că mesajele false care contestă pandemia sau eficienta vaccinului nu sunt protejate de dreptul constituţional de libertate de exprimare. Aceste mesaje ar trebui să tragă un semnal de alarmă mai ales că vin din partea unor persoane care nu au studii în domeniu:

„Libera exprimare este garantată, este un lucru pe care îl respectăm cu toții, dar când îți ies oameni care n-au nicio bază științifică și comentează lucruri la care nu se pricep și vin cu informații false, cu informații denaturate, într-o țară în care s-a ajuns la 300 de decese pe zi, este un moment în care trebuie să decizi – da, continuăm să-i lăsăm să-și bată joc de orice decizie care se ia sau, măcar acolo unde transmiterea se face prin canale ale mass-mediei, acolo să se gândească – n-am zis că noi o s-o facem, ci să se gândească – respectivele canale dacă vor să fie responsabile în continuare pentru ceea ce vedem în țară. Pentru că, în final, acest microfon le este oferit de cineva care le spune „vă rugăm, spuneți” și această situație deja a avut un impact major în România și acest impact este ce vedem acum”, a explicat Raed Arafat.

Raed Arafat a stârnit un scandal când a declarat că o hotărâre de Guvern a ocolit Constituția

Raed Arafat a fost autorul unor declaraţii controversate în momentul în care a publicat un ordin care nu a apărut în Monitorul Oficial, aşa cum prevede Constituţia. Pe de altă parte, pe lângă acest lucru, ordinul avea o dată greşită şi nici nu ar fi în concordanță cu Constituţia, conform declaraţiilor făcute de șeful DSU:

„Nu face parte din ordinele care ni s-a spus că trebuie să fie publicate în Monitorul Oficial. Plus, este un ordin de management şi de triaj într-o situaţie de dezastru şi, îmi pare foarte rău, dacă medicina de dezastre nu este în concordanţă cu Constituţia, eu, ca medic, până mi se spune să mă opresc, din cauza Constituţiei, trebuie să respect salvarea vieţii şi principiile pe care le-am învăţat în acest domeniu”, a declarat Raed Arafat.

În altă ordine de idei, șeful DSU a reacţionat dur la faptul că unii guvernanţi au declarat în iunie că pandemia s-a sfârșit.