Raed Arafat răspunde mesajului Patriarhului Daniel: „Nu s-a interzis niciun fel de sărbătoare să aibă loc”

de: Bianca Rebegea
20:15, 09 oct. 2020

Vineri seara, 9 octombrie 2020, Raed Arafat, șeful DSU, a reacționat, în cadrul unei emisiuni difuzate de Antena 3, la mesajul Patriarhului Daniel, în care le cere autorităților să revină asupra deciziei ”disproporționată, discriminatorie şi luată fără o consultare prealabilă cu Biserica Ortodoxă Română” de interzicere a pelerinajelor. Arafat a motivat că nu s-a interzis sărbătoarea, ci s-a interzis deplasarea oamenilor în condiții riscante, în contextul pandemiei.

„Am evitat pe cât am putut să intru în acest subiect, pentru a nu spune unii ca Arafat e de o anumită religie şi înseamnă că face asta împotriva creştinilor. Nu iau deciziile singur, stăm mulţi la masă când luăm aceste decizii. Vorbim de logică medicală. Nu s-a interzis niciun fel de sărbătoare să aibă loc, sau o slujbă, s-a interzis deplaserea oamenilor în condiţii extrem de riscante către aceste locuri şi desfăşurarea acestor manifestări în condiţii de maximă aglomeraţie în care nu mai pot să controlezi ce se întâmplă şi să creezi o situaţie în care oamenii se întorc acasă şi produc focare”, a declarat Raed Arafat.

Care este mesajul Patriarhului Daniel

După ce Comitetul Național pentru Situații de Urgență a decis interzicerea pelerinilor din alte localități la racla cu moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva, Patriarhul Daniel a formulat un mesaj, în care critică măsura luată fără o consultare prealabilă cu Biserica Ortodoxă Română.

”Patriarhia Română își exprimă deplina solidaritate cu toți credincioșii ortodocși care în aceste zile doresc să se roage ca pelerini Sfintei Cuvioase Parascheva, precum și cu Mitropolia Moldovei și Bucovinei, gazda profund responsabilă a pelerinajului anual de la Iași.   Interzicerea în acest an a pelerinajului la Sfânta Cuvioasă Parascheva pentru credincioşii care nu locuiesc în municipiul Iaşi este o măsură disproporționată, discriminatorie şi luată fără o consultare prealabilă cu Biserica Ortodoxă Română.

Arhiepiscopia Iaşilor, în calitatea sa de organizator al acestui pelerinaj, s-a pregătit intens și foarte temeinic pentru întâmpinarea pelerinilor din acest an, ținând cont de toate măsurile sanitare aflate în vigoare.  Această pregătire temeinică şi o strânsă cooperare cu autoritățile locale erau o garanție că pelerinajul de la Iași sau apropiatul pelerinaj de la București, prilejuit de sărbătoarea Sfântului Dimitrie cel Nou, constituie, în acelaşi timp, un exerciţiu de protejare responsabilă a sănătăţii şi o manifestare a libertăţii religioase a unui popor eminamente religios.

„Măsurile restrictive ce se impun ca absolut necesare trebuie să aibă un solid temei legal, să fie justificate în mod transparent, argumentat şi nediscriminatoriu”

Înţelegem că, în contextul epidemiologic de azi, regulile stricte referitoare la igienă, la purtarea măștii și la păstrarea distanței de 1,5 m între persoane se impun atât în spațiile liturgice, cât şi în afara acestora, pentru toţi credincioşii care participă la pelerinajul organizat oficial.

Ne exprimăm speranța că, pentru cinstirea demnă şi responsabilă a Sfintei Cuvioase Parascheva, se va reveni cât mai curând asupra măsurii excesive de interzicere a pelerinajului de la Iași, printr-o înţeleaptă modalitate de coresponsabilitate şi colaborare între Stat şi Biserică, astfel încât toți pelerinii să se poată ruga Sfintei Parascheva în mod liber în aceste zile, cu respectarea strictă a tuturor măsurilor sanitare dispuse de autorităţile competente” este mesajul Patriarhului Daniel.