Raed Arafat face o serie de precizări referitoare la măsurile de carantinare aplicate în municipiul Timişoara

de: BZI.ro
20:15, 22 mart. 2021

Luni, 22 martie 2021, Raed Arafat, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, a postat un mesaj pe o rețea de socializare, care cuprinde o serie de precizări privitoare la măsurile de carantinare aplicate în municipiul Timişoara şi a celor patru localităţi limitrofe.

”Referitor la ordinul semnat de mine, in calitate de sef al Departamentului pentru Situatii de Urgenta, prin care se mentin masurile de carantinare asupra municipiului Timisoara si a celor patru localitati limitrofe avand ca baza legala articolul 7^1 din Legea 20 de aprobare a OUG 11 din 2020, masura fiind una exceptionala si provizorie, vazand comentariile si atacurile recente, fac urmatoarele precizari:

– Recomandarea de carantinare a municipiului Timisoara si a doua dintre localitatile limitrofe a fost facuta de DSP Timis si trimisa catre INSP.

– INSP a avizat propunerea de carantinare si a recomandat ca localitatile care nu se aflau in propunerea DSP sa ramana si ele in carantina din considerente de sanatate publica, mai ales ca în ambele localitati incidenta este inca ridicata.

– In cadrul sedintei Comitetului Judetean pentru Situatii de Urgenta, unde trebuia sa se faca propunerea de prelungire a masurii, au fost mai multe voturi impotriva si abtineri exprimate de unii membri ai comitetului nefiind posibila atingerii unei majoritati de doua treimi din voturi, ceea ce a facut imposibila luarea unei decizii concrete, in pofida faptului ca recomandarile specialistilor au fost in sensul continuării măsurilor de carantinare a Timisoarei si a localitatilor limitrofe.

– Masurile de carantinare aplicate in majoritatea localitatilor vizate, inclusiv in Timisoara, nu au fost niciodata masuri dure care sa limiteze miscarea si deplasarile sub o forma de inchidere totala. Intotdeauna s-au luat masuri care sa permita pe mai departe sectorului economic sa-si continue activitatile, dar, cu mici exceptii, unde impactul in domeniul sanatatii publice poate fi unul semnificativ.

– Astfel de masuri de carantinare pot duce la reducerea incidentei si a impactului asupra sectorului sanitar, insa ele au nevoie de o perioada de timp, care de regula dureaza mai mult de 14 zile, mai ales cand masurile luate nu se inscriu la capitolul unei închideri totale. De asemenea, imbunatatiri nu vom putea vedea, daca masurile nu sunt respectate si implementate in totalitate.

– Municipiile mari, care au mai fost carantinate, cum ar fi Alba-Iulia, Sibiu, Baia Mare…etc. au necesitat prelungiri succesive ale masurilor in scopul reducerii incidentei. De altfel, incidentele din ultimele patru zile de la nivelul municipiului Timisoara arata ca este un platou cu cifre foarte apropiate ce poate insemna ca in urmatoarea perioada sa inceapa scaderea treptata a acesteia.

Avand in vedere cele explicate mai sus, am luat decizia de a pastra masurile stabilite acum 14 zile pentru inca 72 de ore. Aceasta masura reprezinta un ragaz care sa permita luarea unei decizii definitive la nivelul comitetului judetean sau a celui national. Astfel, juristii pot analiza speta pentru a propune o solutie, luand in considerare recomandarile venite din partea specialistilor din domeniul sanitar. Decizia de la nivelul DSU a fost luata in urma mai multor discutii si consultari, inclusiv cu colegii din cadrul Ministerului Sanatatii si cu colegii din cadrul INSP. Decizia nu a fost luata ca un afront la adresa autoritatilor din Timis, ci ca pe o masura de prevenire pentru a nu pierde impactul carantinarii din ultimele 14 zile. Asa cum am mai explicat, masura este una provizorie, si are aplicabilitate pana in ziua de Miercuri, ora 24:00. Daca nu se gaseste o solutie pana atunci, aplicabilitatea masurii de pastrare a carantinarii inceteaza si ramane sa vedem cum va evolua situatia fara masurile respective, cu riscul producerii unui posibil impact negativ asupra populatiei.

In concluzie, atacurile si reprosurile nu isi au locul in astfel de situatii. Noi, cu totii, insititutii centrale, judetene, sau locale dar si populatia, trebuie sa lucram impreuna pe cele doua directii, si anume, reducerea impactului si limitarea infectarilor, in paralel cu vaccinarea unui numar cat mai mare din populatie, in urmatoarea perioada. Astfel, mergand pe aceasta directie, ne vom putea permite sa revenim la o viata cat mai aproape de normalitatea pe care am cunoscut-o inaintea pandemiei. In aceste conditii, singura logica este cea a interesului public, unde nu ar trebui sa aiba loc orgolii, dispute politice, inter-instituionale sau personale.

La nivelul DSU, alaturi de colegii mei, vom ramane deschisi pentru a colabora si pentru a sprijini orice institutie sau persoana care are nevoie de sprijinul nostru”, a precizat șeful DSU pe pagina sa de Facebook.