Raed Arafat: „Creşterea numărului de cazuri pe plan naţional nu se datorează doar litoralului”
Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Araed Arafat, a afirmat că creşterea constantă a numărului de cazuri pe plan naţional nu este cauzată de nerespectarea regulilor doar pe litoral. Arafat afirmă că poate unii dintre cei care au fost la mare erau bolnavi, dar este clar că în numeroase zone din ţară, unde sunt multe cazuri, nu se respectă normele, există transmitere comunitară şi trebuie creştere cazuriluate măsuri acolo.
Raed Arafat a precizat, vineri seară, la Digi 24, că purtarea măştii în spaţii deschise este decizia autorităţilor locale, în timp ce închiderea unor activităţi, după un anumit program, este decizia CNSU.
”Aşteptăm să se publice HG care modifică Anexele 2 şi 3. Decizia asta se ia la nivelul CNSU. Ştiu că sunt unele judeţe care au dat astfel de decizii, dar în final asta este la CNSU. În momentul în care se publicată în MO se supune la vot propunerea care poate să fie modificată de către CNSU. Sunt discuţii, inclusiv pentru limitarea programului la anumite activităţi – terase cluburi, baruri, locuri unde se poate dansa. Nu se referă doar la litoral, ci la mai multe zone”, a declarat Raed Arafat.
Raed Arafat: „Creşterea numărului de cazuri pe plan naţional nu se datorează doar litoralului”
Secretarul de stat afirmă că nu doar din cauza nerespectării regulilor pe litoral a crescut numărul de îmbolnăviri: ”Dacă vrem să luăm realitatea, creşterea numărului de cazuri pe plan naţional nu se datorează doar litoralului, poate acolo sunt unele cauze, dar e clar că în unele zone nu se respectă regulile. Acolo transmiterea este în comunitate şi acolo trebuie să iei anumite măsuri”.
În ceea ce priveşte închiderea teraselor la ora 23.00, Raed Arafat a precizat: ”Atunci vin măsurile care nu sunt extrem de incomode, pentru că ora 11 seara este o oră logică, dacă rămâne pe această linie. Rămâne să vedem ce se va adopta. Este o oră după care poţi să spui că activităţile pot deveni mai intense, cu contact mai mare”.
Arafat spune cât de periculoși sunt bolnavii asimptomatici
Şeful DSU afirmă că ultimele studii arată că persoanele fără simptome pot transmite virusul: ”Sunt deja date care se dau, dr Fauci spune clar că unul dintre motivele transmiterii din ultima perioadă rămân tinerii. Au luat-o că ei nu păţec nimic grav, pe lângă campaniile care îndemană să nu respecte regulile, e vară, e frumos şi mulţi lasă garda jos şi nu mai respectă regulile pentru că pe ei nu-i afectează. A fost o discuţie care a dus pe multă lume în eroare: asimptomaticul transmite totuşi. Asimptomaticul, poate el nu are nicio problemă, dar el transmite. Studiile arată clar că trei zile înaintea apariţiei simptomelor pot să fie zile în care persoana este chiar foarte contagioasă”.