Radu Vâlcan, reproșuri publice pentru Adela Popescu! S-a întâmplat la un festival din Capitală: „Doamne, Adela!”

de: BZI.ro
10:40, 26 iun. 2022

Radu Vâlcan și Adela Popescu sunt, fără doar și poate, un cuplu care știe să facă diferența între muncă și distracție. Deși jobul și cei trei copii le ocupă aproape tot timpul, cei doi reușesc să găsească o portiță pentru a se bucura și de momente în doi, așa cum se întâmpla înainte de a deveni părinți.

Radu Vâlcan, mesaj public pentru Adela Popescu

Așa s-a întâmplat și noaptea trecută, când cei doi au ajuns la un festival din Capitală, unde s-a adunat foarte multă lume, mai mult din dorința Adelei Popescu, dacă ar fi să ne luăm după postările care au apărut în mediul online. Ei bine, în timp ce prezentatoarea tv se distra, soțul ei nu părea prea încântat de locul în care a ajuns și a ținut să îi „reproșeze” public soției că l-a dus acolo.

A făcut asta printr-o postare pe contul personal de Instagram, în fața celor aproape 400.000 de urmăritori. Iar dacă priveim cu atenție mesajul prezentatorului TV, am putea spune că s-a și enervat puțin, ținând cont de emoticoanele pe care le-a pus la final. Este posibil, însă, să fi fost doar o glumă între cei doi soți.

Mesajul postat de Radu a fost următorul: „Doamne, Adela Popescu, unde m-ai adus!??”, la care nu a primit vreun răspuns, nu unul public cel puțin, căci în timp ce el făcea această postare, soția lui se simțea bine și îl filma pe colegul ei de emisiune, Shurubel, care punea muzică și dansa.

Adela Popescu și Radu Vâlcan au recunoscut că sunt probleme și în căsnicia lor

Viața cu trei copii nu este deloc ușoară și vine cu foarte multe provocări, nu doar în viața de părinți, ci și în cea de cuplu, au recunoscut-o chiar ei în urmă cu ceva timp.

„Am avut perioade în care nu a mai fost timp de pupicul de noapte bună, asta pentru ca eu adormeam cu doi copii pe mine şi Radu cu celălalt. Deci, da, sunt momente când atenţia noastră toată nu are cum să mai fie îndreptată unul către celălalt, dar e normal, cred, să fie aşa.

Însă, când simţim că se prelungește starea, ieşim la o cină, deschidem un prosecco, povestim despre ce ne doare şi reușim să ne reconectăm”,  a spus Adela Popescu, în urmă cu câteva săptămâni.