Radu Mazăre vrea să fie transferat în Madagascar
Radu Mazăre vrea să fie transferat în Madagascar, Fostul edil al Constanţei, Radu Mazăre, a depus în acest sens și documente, însă nu a avut succes. Cererea omului de afaceri a fost respinsă de judecătorii Curţii de Apel Constanţa. Radu Mazăre a fost extrădat acum mai bine de un an, pentru executarea unei pedepse de nouă ani de închisoare.
Radu Mazăre le-a cerut judecătorilor de la Curtea de Apel Constanţa să se întoarcă în Republica Madagascar, însă solicitarea fostului primar al Constanţei a fost respinsă, decizia fiind definitivă.
În prezent, magistraţii constănţeni judecă în apel un dosar în care fostul edil al municipiului Constanţa este cercetat pentru abuz în serviciu. Dosarul este legat de vânzarea unor terenuri din Mamaia la preţuri subevaluate.
„În baza art.74 alin.(2) cu ref. la art.65 din Lg. nr.302/2004 rep. & modif., constatând că nu sunt îndeplinite condiţiile extrădării active, respinge cererea privind transferul temporar al apelantului Mazăre Radu Ştefan în Republica Madagascar”, scrie în soluţia publicată pe portalul instanţei.
Radu Mazăre adus în țară anul trecut
În mai 2019, omul de afaceri a fost adus din Madagascar în România, sub escorta Poliţiei, pentru a-şi ispăşi o pedeapsă de nouă de închisoare cu executare.
Mazăre a fost condamnat definitiv de magistraţii Înaltei Curţi, în februarie 2019. Decizia a fost în dosarul retrocedărilor ilegale de terenuri (plaje şi faleze din Constanţa şi Mamaia). Prejudiciul estimat de DNA s-a ridicat la 114 milioane de euro. Ddecizia instanţei a venit după nouă ani de procese şi alte opt amânări consecutive de pronunţare a unei sentinţe.
În martie 2020, fostul edil de Constanţa a cerut să fie mutat de la Penitenciarul Rahova la Penitenciarul Slobozia, pentru a fi mai aproape de familia sa, stabilită în Constanţa. În iulie anul trecut, Radu Mazăre s-a căsătorit, în penitenciar, cu Roxana Mihalache. Atunci, Roxana Mihalache, proaspăta soție a lui Radu Mazăre, a spus că fostul primar al Constanței este supărat pentru că ceremonia a avut loc în Penitenciarul Rahova.
Cum se poartă în închisoare
Radu Mazăre este încarcerat încă din luna mai la Penitenciarul Rahova, unde își ispășește o pedeapsă de nouă ani într-un dosar privind retrocedarea plajelor din Constanța.
Persoane din Penitenciarul Rahova susțin că Radu Mazăre este mai mereu supărat. Nu îi place să comunice și încearcă să stea cât mai retras. Asta mai ales atunci când se enervează.
„Nu prea îi place să fie laolaltă cu mai multe persoane. Dragnea este altfel. El este văzut în închisoare drept un bărbat comunicativ. Mazăre, în schimb, este introvertit. Mereu încearcă să-l evite chiar și pe colegul de celulă. Dacă i se vorbește cu ironie, se supără imediat”, au precizat persoane de la fața locului.
Radu Mazăre i-a uimit anul trecut pe cei din închisoare, Acesta a făcut mai multe cumpărături. Astfel, după un târg de carte organizat la Rahova, ex-primarul Constanței a surprins prin numărul mare de volume cumpărate.
„A luat două pungi de cărți și a plătit în jur de cinci milioane de lei vechi, adică 500 de lei. A zis că el vrea să citească”, au mai spus oamenii din preajma lui Mazăre.