Radu Bogdan, preotul militar al Garnizoanei Timișoara, a decedat din cauza infecției cu SARS-CoV-2
Coronavirus face o nouă victimă la Timișoara. Radu Bogdan, preotul militar al Garnizoanei Timișoara, a murit astăzi, a anunțat Mitropolia Banatului. Preotul avea vârsta de 37 de ani, era căsătorit și avea trei copii.
În urmă cu câteva zile, reprezentanții Spitalului Militar Timișoara au anunțat că Radu Bogdan a fost diagnosticat cu Covid-19, fiind internat în stare gravă la Spitalul de Boli Infecțioase „Victor Babeș” din Timișoara. De asemenea, a fost făcut un apel la cei care au trecut prin boală pentru a dona plasmă, astfel încât preotul să poată avea o șansă la viață.
Radu Bogdan, preotul militar al Garnizoanei Timișoara, a decedat din cauza infecției cu SARS-CoV-2
Din păcate, astăzi, în ciuda eforturilor medicilor, inima preotului militar a încetat să mai bată.
„Preotul militar dr. Radu-Cosmin Bogdan a fost un slujitor vrednic, înzestrat de Dumnezeu cu mulți talanți, dar și cu o inimă blândă, caldă și deschisă către militarii și credincioșii pe care i-a păstorit de-a lungul anilor”, a transmis Mitropolia Banatului.
Preotul ortodox Ioan Panusciac a murit de COVID-19
Preotul ortodox Ioan Panusciac (53 de ani), care slujea la Biserica ”Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Dacia, comună Doba, județul Satu Mare, a încetat din viață la Spitalul Cărei. Bărbatul a fost internat inițial la Spitalul Județean Satu Mare, cu pneumonie, iar în ultimele opt zile primea îngrijiri medicale la Spitalul Cărei, unde a și trecut la cele veșnice.
Părintele Ioan Panusciac s-a născut la 18.06.1967, în localitatea Bocicoiu Mare, județul Maramureș, iar parohia la care slujea are 145 de credincioși. Aceștia nu au fost informați de către Direcția de Sănătate Publică că preotul fusese confirma pozitiv cu noul coronavirus. Nici măcar autoritățile locale nu au știut aceste informații pentru a putea lua măsurile necesare.
Situația este cu atât mai gravă cu cât majoritatea credincioșilor sunt persoane vârstnice, care intră în grupa de risc. Potrivit informațiilor PresaSM, doar ASTĂZI s-a făcut o acțiune de dezinfecție în lăcașul de cult.
Doliu în Biserica Ortodoxă Română. A murit preotul Alexandru Argatu de la Boroaia
Biserica Ortodoxă Română este în doliu. Preotul Alexandru Argatu , fiul marelui duhovnic Ilarion Argatu, și-a pierdut viață, marți 11 august, într-un accident rutier petrecut în județul Bacău.
Tragicul eveniment a avut loc în satul Onișcani, comună Filipești. Mașină în care se află părintele a lovit un stâlp și s-a rastunat. Ajunși la față locului, echipele de intervenție nu au putut decât să constate decesul. Nu se cunosc cu exactitate circumstanțele în care s-a petrecut teribilul accident, dar polițiștii fac cercetări.
Părintele Alexandru Argatu este unul dintre cei cinci copii ai marelui duhovnic Ilarion Argatu. Acesta a scris mai multe cărţi, atât mărturii despre viaţa tatălui său, dar şi sfaturi şi învăţături pe care duhovnicul le-a dat celor care l-au căutat. S-a făcut remarcat că unul dintre cei mai importanți duhovnici și ctitori de biserici din nordul Moldovei. A finalizat biserică de la Boroaia, judeţul Suceava, a cărei construcţie fusese începută de tatăl său, unde a și slujit vreme de 50 de ani. A fost hirotonit pe dată de 30 ianuarie 1968 de către mitropolitul Iustin Moisescu. S-a stins din viață la varsta bde 75 de ani.