Radu Banciu s-a declarat învins după ce a fost amendat de CNA pentru fake news

de: cristian.george
08:00, 30 apr. 2020

Radu Banciu a anunțat, la B1 TV, ce decizie a luat, declarându-se „învins”.

„Cred că trebuie să ne aplecăm, de aici înainte, asupra lucrurilor simple, a lucrurilor pe care cei mai mulți dintre telespectactori le înțeleg. Și să avem și noi o altă abordare. De exemplu, în această seară, există un subiect în spațiul public care a escaladat ecranele televizoarelor, nu foarte mult totuși, dar parcă mai mult decât altă dată, pe o temă – considerăm noi – sensibilă față de publicul larg.

Însă, din păcate, e o temă pe care în 2020, să spunem la sfârșitul primăverii lui 2020, nu o poți discuta la televizor. Nu este un subiect pe care să-l putem trata la modul obiectiv. O să încerc la modul tehnic, la modul neutru, cât se poate de echidistant. Pentru că am înțeles, în sfârșit, după nouă ani de emisiune, că este singura posibilitate în care mai poți să te duci acasă, fără să fac vreo aluzie – Doamne, ferește! – la condițiile de siguranță sanitară de pe șosele. La modul tehnic să mă duc acasă. (…) După ce nouă ani am vorbit răspicat pe anumite subiecte, consider că de aici înainte, începând cu această seară, e rândul altora să ducă mai departe cuvântul, să ducă mai departe ștacheta”, a spus, miercuri seară, Radu Banciu în cadrul emisiunii sale de la B1 TV, „Lumea lui Banciu”.

„Îmi pare rău…”

„Îmi pare rău, dar, indiferent care sunt consecințele sau cât de dezamăgiți vor fi oamenii sau cât de mulți nu o să ne mai urmărească – chiar îi sfătuiesc să facă lucrul acesta -, eu unul o să merg pe acest drum. Deci, din punctul nostru de vedere, s-a încheiat începând cu acest moment. (…) Am stat, am suportat, am fost învins, umilit, batjocorit, nesocotit, la mine în casă, la televiziune, pe stradă, peste tot”, a spus Radu Banciu, adăugând ulterior:

„Nimeni, niciodată, nu ne-a ajutat, ne-am gospodorit noi aici în cadrul intern, așa cum am putut. Nici nu vreau să pomenesc numele acestor sancțiuni, ele sunt cunoscute. Nimeni nu ne-a dat dreptate niciodată. Dacă această dreptate există undeva într-o altă lume, e altă poveste…”

„Cât timp vom mai rămâne aici, trebuie să facem așa cum au făcut ceilalți, cu mediocritate, cu multă băgare de seamă, să încercăm să împăcăm la fiecare subiect și capra și varza”, a transmis Radu Banciu.

Emisiunile lui Radu Banciu au fost sancționate de Consiliul Național al Audiovizualului. Postul B1 TV a încasat o amendă de 5.000 de lei pentru câteva ediții „Lumea lui Banciu”, în care realizatorul a promovat o teorie a conspirației.

Respectiva teorie făcea referire la un gaz care a fost împrăștiat în aer și care a dus la răspândirea coronavirusului.

Amenda a venit la propunerea lui Radu Herjeu și a mai fost votată și de Dorina Rusu, Ramona Sorescu, Nicolae Balasa, Orsolya Borsos, Gabriel Tufeanu și Alexandru Kocsis.