Radu Banciu a fost amendat de CNCD după ce a spus că femeilor le place să fie bătute – VIDEO
Jurnalistul Radu Banciu a fost sancționat de Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării cu o amendă de 25.000 de lei după ce în urmă cu aproape o jumătate de an, într-o emisiune TV, a declarat că femeilor le place să fie bătute.
Csaba Asztalos, președintele Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării a confirmat pentru „Adevărul” sancționarea realizatorului TV.
„Eu m-am abținut în acest dosar, dar vă pot spune că în acest caz, după respectivele declarații, cel în cauză a fost amendat. Repet, însă, eu m-am abținut în această cauză pentru că noi am avut multe dosare cu Radu Banciu și nu am vrut să creadă că am ceva personal cu el. Colegii mei au acceptat solicitarea de mea de abținere, că nu vreau să se interpreteze că am o lungă istorie cu Radu Banciu și că vreau neapărat sancțiuni. Oricum, după aplicarea amenzii, cel în cauză poate contesta sancțiunea în instanță, dar din câte știu eu (Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării-n.red.) nu a pierdut niciun proces cu el”, a precizat Csaba Asztalos, președintele CNCD.
Realizatorul și jurnalistul Radu Banciu a strecurat, pe 1 septembrie 2022, printre știrile din fotbal din emisiunea Fotbal All Inclusive de la Prima Sport, și un comentariu despre femei. „99% dintre femeile pe care le-am cunoscut asta își doreau: să le mai și plesnești din când în când”. Jurnalistul a susținut apoi că totul a fost doar „o fabuloasă satiră”.
Pe adresa CNCD au venit 3 plângeri care s-au conexat, una fiind din partea Agenției Naționale pentru Egalitate de Șanse (ANES), aflată în subordinea Guvernului.