Puțini șoferi cunosc asta! Iată ce trebuie să știe despre acest drum
Puțini șoferi cunosc asta! Cel mai lung drum drept din România are o lungime de peste 15 kilometri, iar posesorii auto care circulă pe aici, nu știu că ei conduc printr-un loc atât de special, unde nu există curbe și serpentine. Iată ce trebuie să știe șoferii despre acest drum.
Puțini șoferi cunosc asta!
Cel mai lung drum drept din România are o lungime de peste 15 kilometri. Este vorba despre drumul european E70, care se află între Capitală și Alexandria. Șoferii reușesc cu ușurință să călătorească pe acest drum fără curbe, serpetine, gropi și denivelări. E70 are numai două benzi, fiind considerat de către șoferi drumul perfect.
De asemenea, România se va putea mândri în curând cu cel mai înalt pod suspendat din Europa, conform declarațiilor primarului din comuna Parva, județul Bistrița-Năsăud. Scopul acestui proiect este de a atrage un număr cât mai mare de turiști în zona respectivă.
Un alt record este deținut de Arabia Saudită. Acolo se află cel mai lung drum drept din lume. Autostrada 10, din Arabia Saudită, are aproximativ 240 de kilometri.
Cel mai lung drum din lume
O porțiune de autostradă din Arabia Saudită deține titlul de cel mai lung drum drept din lume. Este vorba de 240 km de șosea. Face parte din Autostrada 10, care se întinde pe 1.474 km, și care leagă orașul Al Darb, în sud-vest, de Al Batha, în est. Este cunoscut și ca „cel mai plictisitor drum în lume”, din cauza lipsei de curbe, a terenului aproape complet plat și a împrejurimilor aride care se întind cât se vede cu ochii. De asemenea, durează aproximativ 2 ore și 30 de minute pentru ca șoferii să parcurgă această șosea dreaptă.
Drumul conectează Autostrada 10 de Autostrada 75. Este o șosea destul de aglomerată, străbătută cel mai mult de camioane care transportă mărfuri dintr-o parte în alta a țării, dar este cunoscută mai ales pentru porțiunea care trece în linie dreaptă prin deșertul Rub-al-Khali. Regula rutieră care se aplică se referă la limita de viteză. Mulți șoferi sunt tentați să conducă cu viteză pe cel mai lung drum drept din lume. Inițial, șoseaua a fost destinată pentru șoferii de camioane care transportă mărfuri, dar ulterior accesul a fost permis și pentru ceilalți posesori auto.
O altă regulă care îi pune în dificultate pe șoferi este regula celor 20 de secunde pe autostradă. Regula celor 20 de secunde se aplică pe autostradă pentru toți șoferii din Germania. Dacă la un șofer durează mult mai mult de 20 de secunde pentru a depăși cu o viteză constantă, el trebuie să părăsească banda din mijloc și să se deplaseze la dreapta. În schimb, dacă următoarea devansare durează mai puțin de 20 de secunde, el poate rămâne la mijloc.
Regula celor 20 de secunde pe autostrăzi este o excepție de la cerința de conducere pe dreapta. Legea ajută, mai ales că există camioane după camioane pe banda dreaptă a autostrăzii. În acest fel, nimeni nu trebuie să se streseze și să se strecoare între două camioane, doar pentru a elibera banda din mijloc. Tocmai astfel de schimbări periculoase ale benzii sunt prevenite prin relaxarea cerinței de conducere pe dreapta.