Prima pagină » Editorial » Putin aruncă în aer Convenția de la Montreux
Putin aruncă în aer Convenția de la Montreux

Putin aruncă în aer Convenția de la Montreux

25 iul. 2023, 12:33,
Sorin Rosca Stanescu în Editorial

A dezlănțuit în toată legea războiul în Marea Neagră. Abuzează peste limita admisă internațional de drepturile pe care Convenția de la Montreux le conferă Rusiei. Ba mai mult, mută războiul și pe Dunăre. Turcia singură nu mai poate fi, orice ar face, garantul comerțului liber în Marea Neagră. Și cu atât mai mult Turcia nu poate garanta pacea. Convenția de la Montreux nu mai valorează nici cât o ceapă degerată.

Federația Rusă a încălcat flagrant prevederile dreptului internațional și în ceea ce privește Marea Neagră. După ce și-a adjudecat în urma unei agresiuni Peninsula Crimeea, a considerat cu de la sine putere că apele teritoriale care i-ar aparține după raptul teritorial au o suprafață mult mai mare decât permite legislația internațională maritimă. Și mai mult decât atât. Tot prin violarea dreptului internațional, Vladimir Putin consideră că orice navă ucraineană care se deplasează prin Marea Neagră ar putea transporta armament, ca atare devine periculoasă, poate fi lovită, scufundată sau, în cel mai bun caz, confiscată. Încă nu s-a extins acest abuz și asupra navelor sub alte pavilioane. Dar mai e doar un pas.

Convenția de la Montreux, negociată și garantată de marile state, a stabilit că două puteri riverane semnificative, Turcia și Rusia, ar urma să devină garanții comerțului liber în Marea Neagră. De aceea, sub aspect militar s-a convenit ca cele două state, Turcia și Rusia, să poată deține cele mai mari flote militare, în timp ce celorlalte state riverane li s-au impus restricții din punctul de vedere al numărului de nave militare. Iar celelalte state, neriverane, nu au dreptul să staționeze decât un timp limitat și cu forțe militare navale rezonabile în arealul Mării Negre. Atenție însă: toată această combinație, scrisă în Convenția de la Montreux, a fost făcută exclusiv pentru garantarea comerțului liber în Marea Neagră. În acest moment, nu mai există din această perspectivă niciun fel de garanții. Federația Rusă a aruncat totul în aer. Iar Turcia, de una singură, nu mai poate garanta nici comerțul liber în Marea Neagră și cu atât mai puțin pacea. Logic, Convenția de la Montreux a devenit caducă. Ceea ce înseamnă că puterile NATO devin libere de facto și chiar de iure să staționeze cu orice capacități de luptă în Marea Neagră.

S-a întâmplat din nefericire ceea ce prognozam. Federația Rusă a dezlănțuit un veritabil război în Marea Neagră. Pentru început, a pornit la vânătare de nave comerciale ucrainene, pe care este liberă să le considere nave de război. Și a început și bombardamentele. Acestea s-au apropiat extrem de periculos de teritoriul României. Reni, localitatea ucraineană care a fost bombardată, se află la doar 10 kilometri de Galați. A fost de asemenea bombardat Ismailul. Gurile Dunării și portul Constanța sunt luate cu asalt. În primul rând de navele ucrainene, care nu mai știu unde să se refugieze pentru a-și continua cumva comerțul cu cereale, și apoi vine o presiune militară greu de oprit din partea marinei militare a Federației Ruse. Minele din zona Odesei scapă și circulă liber în Marea Neagră, punând și ele în pericol toate ambarcațiunile comerciale. Din motivele de mai sus, polițele de asigurare au crescut exponențial din punct de vedere valoric, astfel încât comerțul internațional pe Marea Neagră începe să nu mai fie rentabil. Iar Turcia, repet și insist, nu are singură capacitatea de a garanta restabilirea situației.

Dacă Convenția de la Montreux a devenit caducă prin poziția adoptată în mod unilateral de către Vladimir Putin, atunci statele NATO, în frunte cu Statele Unite, fără a face vreun abuz de drept internațional, pot concluziona că acest important document diplomatic nu mai există și, ca atare, au posibilitatea și chiar datoria de a fi prezente masiv militar în Marea Neagră.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`