Purtătorul de cuvânt al PSD acuză ipocrizia Guvernului: „Banii pentru pensiile speciale ale parlamentarilor sunt prinşi în Buget“ – VIDEO

de: Cristian ZAVASTIN
13:16, 15 feb. 2021

Purtătorul de cuvânt al PSD, Radu Oprea, a acuzat luni, 15 februarie, ipocrizia de care dă dovadă Guvernul Florin Cîțu când vine vorba despre pensiile speciale.

Radu Oprea a declarat că partidele Coaliției de Dreapta nu pot vorbi despre eliminarea pensiilor speciale ale parlamentarilor, având în vedere că în proiectul de Buget pe 2021 întocmit de Guvern sunt prinse şi sumele necesare pentru plata acestor pensii.

În aceste condiții, senatorul social democrat cere Guvernului Florin Cîțu să adopte o ordonanţă de urgenţă pentru eliminarea acestor pensii.

„Am constat ipocrizia atunci când ne-am uitat cu atenţie în buget. În bugetul Camerei Deputaţilor şi al Senatului sunt prinşi banii pentru pensiile speciale ale parlamentarilor. Păi atunci să se hotărască: când vorbesc serios despre acest subiect şi când nu. Le solicităm, pentru că mâine dimineaţă e şedinţă a Birourilor Permanente Reunite, să introducă pe ordinea de zi propunerea PSD pentru eliminarea pensiilor speciale ale parlamentarilor“, a declarat Radu Oprea.

Radu Oprea: „Dacă nu fac acest lucru este demogogie!“

Purtătorul de cuvânt al social democraților a precizat că solicită partidelor din Coaliția de Dreapta să transforme în ordonanţă inițiativă legislativă şi în prima şedinţă de guvern să procedeze la eliminarea pensiilor speciale.

„Dacă tot vorbesc despre pensiile speciale, să ia iniţiativa legislativă pe care au avut-o, să o transforme în ordonanţă şi în prima şedinţă de guvern să procedeze la eliminarea pensiilor speciale. Dacă nu fac acest lucru este demogogie şi nu mai au voie să vorbească despre acest subiect”, a mai spus Radu Oprea.

Proiect depus de PSD pentru eliminarea pensiilor speciale

Liderul deputaților PSD, Alfred Simonis, a declarat recent că formațiunea sa politică a depus în Parlament un proiect care prevede eliminarea pensiilor speciale ale parlamentarilor români.

„Pentru a respecta deciziile CCR e nevoie sa eliminam pe categorii profesionale aceste pensii speciale. In prima faza, parlamentarii. Pentru restul e nevoie de proiecte mai ample, nu sunt doar doua-trei articole”, a menționat Alfred Simonis.

„Articol unic: Articolele 49 și 50 din Legea 96/2006 privind Statutul deputaților și senatorilor cu modificările și completările ulterioare se abrogă”, prevede proiectul.

Mai mult, Alfred Simonis a susținut că este inacceptabil ca persoane „puse de PNL si USR care sa beneficieze de sume de mii de euro pe luna“ iar pensionarii din România să nu aibă bani pentru a duce un trai decent.

„E inadmisibil sa existe persoane puse de PNL si USR care sa beneficieze de sume de mii de euro pe luna, in timp ce pensionarii cu cateva sute de lei sa sufere de acest proiect aberant al Guvernului (legat de inghetarea punctului de pensie in acest an)”, a declarat Alfred Simonis.

Ludovic Orban: „Vom vota eliminarea pensiilor speciale”

Ludovic Orban a spus despre pensiile speciale în general, și pensiile speciale ale parlamentarilor în special, spunând că atunci când proiectul de lege inițiat de PNL în legislatura trecută va intra la vot în Parlament, liberalii se vor pronunța în favoarea aceastuia.

În privința pensiilor speciale, suntem clar într-un proces de elaborare a unei legislații care să pună punct inegalităților care există și care să aducă cât mai aproape de principiul contributivității, pensiilor ocupaționale, de serviciu și alte categorii de pensii. PNL a decis în unanimitate, în Biroul politic, ca să nu mai existe niciun dubiu, susținerea proiectului de lege care modifică statutul deputaților și senatorilor prin care se desființează pensiile ale parlamentarilor. Noi vom vota «pentru», când se va introduce acest proiect de lege în dezbaterea camerelor reunite ale Parlamentului“, a menționat Ludovic Orban.