Pui la rotisor – Sfaturi pentru o carne fragedă și suculentă
Astăzi avem în meniu pui la rotisor! De ce să cumperi de la fast-food, când poţi să-ţi faci tu unul acasă? Ştii ce mănânci, ajutesti gustul după preferinţele tale şi, în plus, e mult mai sănătos şi mai igienic.
Reţeta de pui la rotisor nu e mare filosofie. Denumirea ei, într-adevăr, pare să inspire ideea că trebuie să fii un adevărat bucătar cu experienţă. Din fericire, şi cei începători în ale gastronomiei vor primi laude după prepararea puiului. Secretul constă în utilizarea berii, dar şi în marinata pregătită în prealabil.
Rețeta de pui la rotisor
Gătim pui la rotisor astăzi. Ideal ar fi să folosești bere cu alcool. Dacă nu vrei, ai varianța și berii nealcoolizate.
Ingrediente:
- 1 pui grill
- 250 ml bere
- 2 lingurițe miere de albine
- 3 linguri suc de lime
- 2 lingurițe muștar
- 2 linguri ulei de floarea-soarelui
- câțiva căței de usturoi
- 0.5 linguriță boia
- 1 lingură amestec de ierburi aromatice tocate (ex. busuioc, cimbru, oregano, pătrunjel)
- sare
Mod de preparare:
Mai întâi spală bine carnea, apoi usuc-o cu nişte prosoape absorbante de bucătărie. Încinge cuptorul. Urmează să prepari marinata. Amestecă mierea cu o lingură de suc de lime, ulei, 40 ml bere, muştar, boia şi 1/2 linguriţă de sare. Curăță, spală şi zdrobeşte usturoiul.
Pune usturoiul zdrobit, restul de bere şi ierburile în tavă. Baga puiul pe sticlă şi pune-l pe tavă. Fixează rotisorul în mijlocul cuptorului sau grătarului. Unge cu marinata carnea, închide cuptorul şi ţine-l aşa în jur de 2 ore, la 150 de grade Celsius. Pentru un plus de gust, mai unge carnea de vreo două ori cu marinata.
Sfaturi pentru pui la rotisor cu cel mai bun gust
Ţine cont şi de următoarele sfaturi:
- nu găti pe fugă. Rezervă-ţi timp, ca să respecţi toţi paşii pe îndelete;
- foloseşte carne de ţara sau bio, pentru un gust mai intens;
- cuptorul e bine să fie încins cu cel puţin 20-25 de minute înainte de a băga puiul la rotisor;
- nu ţine carnea în cuptor mai mult decât trebuie. În caz contrar, se va usca.
Include rețeta în meniul de Crăciun, alături de mușchiul de porc la cuptor în folie.