Pseudojurnalistul Gabriel Gachi, patronul fițuicii ReporterIS, avea o alcoolemie uriașă în sânge! S-a ales cu dosar penal și riscă închisoare, iar permisul i-a fost reținut – GALERIE FOTO, VIDEO

de: BZI.ro
11:50, 28 apr. 2021

A venit nota de plată pentru pseudojurnalistul Gabriel Gachi, cel care a condus beat şi a pus în acest fel în pericol viața participanţilor la trafic. Pseudojurnalistul care deține fițuica ReporterIS, specializată în articole la comandă, a avut o alcoolemie de 1,3 mg/l alcool pur în sânge.

Drept urmare, inculpatul Gabriel Gachi s-a ales cu dosar penal. De asemenea permisul de conducere i-a fost suspendat. Conform articolului 336 din Noul Cod Penal, acesta ar putea ajunge în spatele gratiilor.

 

Gabriel Gachi avea o alcoolemie uriașă în sânge

Conform datelor deținute până la această oră, pseudojurnalistul Gabriel Gachi avea o alcoolemie uriașă în sânge în momentul în care a fost prins de oamenii legii. Acesta a pus în pericol siguranţa participanţilor la trafic după ce, beat fiind, a ales să îşi conducă autoturismul pe drumurile publice. În această speţă, acesta s-a ales cu dosar penal dar și cu permisul suspendat. Legea este clară şi în acest caz, Gachi ar putea ajunge în spatele gratiilor.

Ce s-a întâmplat cu Gabriel Gachi

În podifa faptului că era beat, Gabriel Gachi, pseudojurnalist din Iași, s-a ales cu dosar penal pentru conducerea unui autoturism sub influenţa băuturilor alcoolice pe drumurile publice. Acesta a fost oprit în trafic de oamenii legii în cursul serii de 15 aprilie 2021. Patronul fiţuicii on-line ReporterIS avea, la prima testare cu aparatul etilotest, o alcoolemie de 0.48 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior acesta a fost dus la o unitate medicală unde i-au fost prelevate probe biologice.

Şirul evenimentelor a fost povestit pe larg în ediţiile trecute ale BZI.RO care a arătat faptul că Gachi a sfidat de mai multe ori legea. Acesta nu a purtat mască nici în maşina de poliţie dar nici în secţia de poliţie, asta deşi reglementările în vigoare îl obligă să facă acest lucru. Nici până la această oră nu este ştiut dacă polițiștii i-au aplicat amenda contravenţionala pe care o merită.

Cine este Gabriel Gachi, patronul fiţuicii ReporterIS

Gabriel Gachi este un pseudojurnalist care se lauda peste tot că are relaţii la parchete şi la servicii. În realitate el este un om bolnav care trebuie dus la psiholog. Acesta probabil trăieşte frustrarea omului care nu a făcut nimic în viaţa lui, în afară de a culege bani negri câte 200-300 de lei de la dezvoltatori. Lucrul acesta a fost dovedit DEFINITIV de instanţele de judecată. Vorbim, de exemplu, despre faptul că atât publicaţia ReporterIS cât şi Gachi au pierdut procesul intentat de Daniel Niculiță, un investitor imobiliar. Cel din urmă l-a catalogat pe Gachi ca fiind un şantajist:

Am avut un contract de publicitate încheiat cu publicația lui Gabriel Gachi pe o sumă de 3.000 lei lunar. În momentul în care nu am mai prelungit acest contract, Gabriel Gachi a început cu presiunile și atacurile la adresa mea și a firmei mele, prezentând în publicația respectivă informații trunchiate, calomnii și nu numai. Am căutat dreptatea în instanță, iar după un lung șir de procese, justiția și-a spus cuvântul. Din punctul meu de vedere, decizia judecătorilor nu este una surprinzătoare, ci este o decizie corectă. Nu voi ceda acestor practici de șantaj care dăunează mediului de afaceri local. a declarat Daniel Niculiță după ce instanţă a hotărât definitiv şi irevocabil!

Acesta este comportamentul oamenilor care nu au construit nimic în viaţa lor, nici măcar un coteţ de găini şi care sunt ca un „coş pe obrazul Iaşului”.

De altfel, municipiul Iaşi are multe „coşuri” din cauza ticăloşilor care vând oraşul. Aceștia ar trebui să trăiască într-un oraş nedezvoltat, cu ulițe neasfaltate, bordeie de lut…

Nu este la prima aventură la volanul mașinii

Gabriel Gachi s-a făcut remarcat prin comportamentul antisocial de care a dat dovadă. De la insultarea în public a unor persoane, până la violenţele manifestate împotriva unor oameni ai străzii. Acesta a ieșit puternic în evidență și prin desele derapaje legale. Acestea au făcut obiectul multor apariţii în presă.

Spre exemplu în urmă cu câțiva ani pseudojurnalistul a fost prins la volanul unei maşini deşi nu deţinea un permis de conducere.

Ce prevede legea

Legea este aspră cu cei care urcă la volan sub influenţa băuturilor alcoolice. Articolul 336 din Noul Cod Penal care face referire la conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe prevede ca în cazul unei alcoolemii de peste 0,8 mg/l alcool pur în sânge șoferului să îi fie anulat permisul. De asemenea, ca urmare a încălcării legii, Gabriel Gachi riscă o pedeapsă cu închisoarea de la 1 la 5 ani sau o amendă penală.